Pregătiri pascale la mănăstiri - Jurnalul Săptămânii, 1 Mai
Jurnalul Săptămînii 1 mai 2021, 21:38

În Săptămâna Mare, în mănăstiri se ține post negru și se roagă mai mult ca de obicei. Și nu doar. Se face curățenie și se pregătesc bucate pentru masa de sărbătoare. Colega mea, Cristina Pasat - Burlacu a ajuns în aceste zile la Mănăstirea Rudi din raionul Soroca și la cea din Veverița, Ungheni. Cum va fi sărbătorit Paștele aici, vedeți în reportajul special realizat pentru Jurnalul Săptămânii. Să urmărim materialul.

În Mănăstirea Rudi, un lăcaș din inima pădurii seculare, sunt 33 de măicuțe și surori, care ascultă de Stareța egumena Maria. Ritualul rămâne neschimbat de ani de zile - la ora 5 bate toaca.

În mănăstire domnește liniștea. E o regulă, ce trebuie respectată de oricine intră aici. Așezământul monastic de tip închis Mănăstirea de maici Sfânta Treime Rudi se află nu departe de Nistru. Aici timpul pare că s-a oprit în loc, veghind o lume arhaică cu legi monahale păstrate cu sfințenie. În complexul monahal, toate construcțiile formează un ansamblu arhitectural admirabil.

În 1948, sovieticii au închis Mănăstirea Rudi. Averea locașului a fost confiscată, iar călugării s-au refugiat pe la alte mănăstiri. Mai târziu, în mănăstire a fost deschisă o casă de copii, ca mai apoi să devină spital de ftiziatrie pentru copii, având și o școală. Biserica Sfânta Treime a fost transformată în depozit. Abia din 1999 a devenit mănăstire de călugărițe.

Zilele acestea, Mănăstirea Rudi arată ca un furnicar. Cele 33 de măicuțe nu stau locului - au grijă ca totul să fie gata când vor veni creștinii. Gazdele au început cu o curățenie în curte, unde au aranjat florile şi au măturat aleile. Unele au început curățenia în biserică.

Sora Lia zice că în Mănăstirea Rudi s-au păstrat icoane vechi, de o mare valoare istorică.

Maica Ieremia se apropie de noi și ne poftește în bucătăria mănăstirii.

Într-o altă încăpere, călugărițele plămădesc aluatul pentru cozonaci și biscuiți.

Pentru oaspeți sunt pregătite şi alte bucate.

O altă călugăriță pregătește salata din legume.

Dar cel mai important lucru, pe care îl fac măicile zi de zi, este asupra sufletului.

Mănăstirea Rudi a suportat numeroase transformări. De mai mulți ani se fac lucrări de restaurare.

La solicitarea stareței a fost înălţată o capelă de iarnă, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului. Se construiesc mai multe chilii pentru călugărițe și s-a înălțat Troița.

Sora Lia ne anunță că pe teritoriul mănăstirii se află un izvor. Ne îndreptăm încolo.

În centrul curţii descoperim o piatră foarte mare. Sora Lia spune că este o piatră lăsată de Dumnezeu. Din ea s-a cioplit piatră şi s-a făcut corpul pentru biserica și chiliile maicilor. Viaţa în mănăstire îşi are cursul ei. Fiecare maică are o îndeletnicire. Intrăm într-o cămară. Aici se coace pâinea și prescura. Miroase îmbietor.

Maicile au copt și Artosul, o pâine specială.

Mergem la prisacă, de care se ocupă, ca de multe altele, doar maicile din mănăstire.

În curtea Mănăstirii Rudi este înălțat un castel, care servește drept casa de oaspeți.

Credincioșii care vor să stea pe durata Sărbătorilor Pascale la mănăstire pot rezerva chilia.

După lăcașul din Soroca, mergem la altul, în Ungheni. Ajungem la Mănăstirea Maica Domnului din satul Veverița. Și aici se fac ultimele pregătiri pentru creștinii, care vor să participe la slujba de Înviere.

Situat la vreo trei kilometri de șoseaua Ungheni-Chişinău în dreptul satului Bahmut, complexul monahal le oferă celor care-i trec pragul posibilitatea de a se reculege.

În perioada dinaintea Paştelui, sora Svetlana, care este și bucătăreasa lăcașului, are grijă să se pregătească, înainte de toate, din punct de vedere spiritual pentru cea mai mare sărbătoare.

Îndată de cum intri pe poartă, ochii se îndreaptă spre ruinele unei biserici vechi. Privirea, însă, se luminează de cum zăreşti clădirea nouă a mănăstiri. Îţi dai seama că în faţă ai istoria mutilată a acestui loc. Nu există date precise despre anul înfiinţării mănăstirii. Se presupune că ar fi fost întemeiată prin 1922 – 1924, având o gospodărie mare şi o biserică frumoasă, cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

Toate cărţile şi icoanele au fost distruse. Însă, pentru a fi salvate, mai multe cruci au fost îngropate în pădure. În acei ani, unii călugări au fost întemniţaţi, alţii s-au refugiat. Doi călugări au fost uciși pentru că nu au dorit să se lepede de Hristos. Pe 3 octombrie 1993, mănăstirea a fost redeschisă, iar în august 1994 a fost pusă temelia unei noi construcţii - biserica de iarnă, cu hramul Maica Domnului Tuturor Scârbiţilor.

Monahul Pimen zice că doar la Mănăstirea Veverița și-a găsit liniștea sufletească.

În ultimii ani, în mănăstire au fost efectuate mai multe lucrări de construcție, dar nu suficiente, deoarece bugetul mănăstirii este modest. Mai mult, Egumenul Spiridon recunoaște că în ultimii ani, tinerii sunt tot mai puțin interesați de viața monahală.

Aici, pregătirile de Paște au început în Joia Mare.

Sora Svetlana are grijă ca totul să fie gata pe când vor veni creștinii.

Gospodăria mănăstirii este mare. Câmpuri, multe animale și păsări. Călugării au și o seră, de unde aduc legume proaspete.

Nici maica Svetlana nu are vreme de odihnă. În timp ce pregătește bucate pentru Sfânta Înviere, pregătește și masa de prânz.

Potrivit tradiţiei, joi s-au încondeiat ouăle, care vor fi sfinţite în zorii primei zile de Paşte. Ziua în care a fost răstignit Mântuitorul este o zi de post negru. Sora Svetlana amintește și de perioada pandemiei, care a pus omenia la grea încercare.

Duminică, 2 mai, sărbătorim Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Doamne ajută și Înger Păzitor la toată lumea, ne spune egumenul Spiridon, starețul Mănăstirii Veverița.

Toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe vor fi pline de creştini dornici de a auzi chemarea „Veniţi de luaţi lumină!” şi vestea cea mare precum că „Hristos a Înviat”. Paştele este sărbătorit într-un mod cu totul aparte la mănăstiri.

Măicuțile și călugării vă invită la un pelerinaj plin de emoţii la Mănăstirea Rudi și la Mănăstirea Veverița. Dacă le alegeți ca destinație pentru Paște, va trebui să anunțați din timp. Autoritățile afirmă că la fiecare mănăstire vor fi mobilizați polițiști pentru a veghea respectarea regulilor de distanțare socială.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE