O familie întreagă, implicată în afacere
O familie din Ungheni îi bucură pe localnici cu lucruri absolut utile! În curățătoria familiei Scutaru sunt spălate haine, covoare, textile, iar mai nou, este cusută și lenjeria de pat. Oamenii și-au adus afacerea la un nou nivel după ce au beneficiat de 30 de mii de euro din fonduri europene. Cum se face curățenia cap-coadă, vedeți în reportajul nostru.
Compania Cristinei Scutaru prestează servicii de curățare și spălare a articolelor textile, inclusiv a covoarelor. Este o adevărată afacere de familie! O administrează împreună cu socrul său. Printre angajați sunt frați și surori.
CRISTINA SCUTARU, fondatoarea companiei: "Noi am început afacerea în 2010. Pe piața din Ungheni nu era o spălătorie ecologică de haine. Inițial am început cu pernele, cu o mică mașină de curățat perne. După asta am deschis curățătoria de haine. Clienții tot veneau și întrebau dacă pot aduce covoare. Am pus pe roata și afacerea cu spălarea covoarelor."
După ce sunt aduse la spălătorie, covoarele sunt măsurate și aspirate cu un utilaj special. Această mașinărie, de exemplu, a costat peste 9000 de euro.
SERGIU SCUTARU, administratorul companiei: "Scoatem toate impuritățile grele și ușoare, tot praful."
Apoi, covorul este spălat și sunt îndepărtate petele vechi.
SERGIU SCUTARU, administratorul companiei: "Asta nu este altceva decât un aspirator, care absoarbe impuritățile care au rămas după spălare. Praful acesta îl aruncă în coșul din spate."
Pentru reducerea poluării solului și a apelor subterane, compania utilizează detergenți biodegradabili. Fiind compuși din ingrediente naturale și enzime de curățare, aceștia sunt prietenoși cu pielea și cu mediul înconjurător.
CRISTINA SCUTARU, fondatoarea companiei: "Spală covorul bine. Când ajunge acasă la clienți, chiar dacă persoana e alergică, nu provoacă alergii."
În acest an, familia Scutaru beneficiază de un grant în valoare de 30.000 de euro în cadrul Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie. Cu banii europeni, dar și contribuția proprie, familia Scutaru a achiziționat o mașină automată pentru spălarea covoarelor și alte utilaje speciale. Astfel, compania și-a sporit calitatea și rapiditatea serviciilor prestate, a redus cu până la 30% consumul de apă și energie. Urmează să fie instalate și colectoare solare ce vor produce apă caldă din surse non-poluante și vor reduce și mai mult consumul de energie.
SERGIU SCUTARU, administratorul companiei: "Oferim servicii de spălare a lenjeriei de pat pentru cinci raioane, în cinci spitale. Avem foarte multe instituții preșcolare, centre ale medicilor de familie, frizerii, restaurante."
Odată cu dezvoltarea afacerii, au fost create și locuri de muncă noi pentru oamenii din zona rurală. În total, sunt angajate peste 50 de persoane.
Spălătoria poate curăța acum orice fel de articole - de la plăpumi, până la rochii de mireasă. Chiar și covoarele tradiționale vechi, care necesită o grijă aparte.
SERGIU SCUTARU, administratorul companiei: "Înainte de a-l da pe linia tehnologică, încercăm să vedem care e calitatea vopsirii firului, dacă e de calitate."
Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” susține consolidarea coeziunii economice, teritoriale și sociale în Republica Moldova, prin facilitarea creșterii socio-economice locale durabile și îmbunătățirea standardelor de viață ale cetățenilor din Ungheni și Cahul, și împrejurimi. Bugetul proiectului este de aproape 26 de milioane de dolari, bani oferiți de Uniunea Europeană. Până acum, 57 de companii, start-upuri și inițiative de antreprenoriat social au beneficiat de granturi de până la 1,5 milioane de euro, pentru a-și extinde afacerea, a crea locuri de muncă și a crește atractivitatea regiunilor pentru investiții.








