Peste o sută de persoane au depus declarații împotriva persoanelor care asigurau subcultura criminală
Justiţie 24 iunie 2021, 17:54 | 1748

Peste o sută de persoane au depus mărturii la procuratură împotriva celor, care încurajau elementele criminale în penitenciare. Despre acest lucru a anunțat procurorul șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, Ion Caracuian. Potrivit acestuia, în pușcării continuă perchezițiile, pentru a developa toată schema criminală, care controlează sistemul.

ION CARACUIAN procuror șef PCCOCS: " -Au depus declarații împotriva lui Serghei Demcecno? -Și nu numai, au fost depuse declarații împotriva celor care asigurau subcultura criminală și a celor care, tacit, acceptau să persiste această subcultură în penitenciare. Avem un șef de penitenciar învinuit și alți angajați ai sistemului penitenciar cu statut de bănuit."

Șeful adjunct suspendat al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Serghei Demcenco, a fost reținut pe 15 februarie curent într-un dosar pentru abuz de serviciu în interesul unei organizații criminale. Pe 11 iunie curent, acestuia i-a fost prelungit arestul la domiciliu pentru încă 30 de zile. Procurorii spun că dosarul este unul amplu, iar în penitenciare continuă perchezițiile, pentru a destructura toată gruparea criminală. Serghei Demcenco a venit în funcția de director adjunct al ANP în anul 2016, pe timpul guvernării Partidului Democrat. Un alt dosar în care este vizat șeful penitenciarului numărul 15 Brănești și interlopul Vladimir Moscalciuc, poreclit ”Makena”, este cel al cardurilor bancare. Dosarul se află la Procuratura Chișinău. Moscalciuc se află în detenție din 2002 și este învinuit în mai multe dosare. În cel mai recent, el este învinuit de faptul că ar fi comandat omorul unei alte autorități criminale, în anul 2018.

Opinia ta contează. Comentează!