Magistrații și candidații pentru funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție vor fi supuși evaluării externe
Justiţie 30 martie 2023, 17:33 | 624

Magistrații și candidații pentru funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție vor fi supuși evaluării externe. Proiectul a fost aprobat astăzi în a doua lectură de Parlament. Deputații și-au dat votul și pentru reforma Curții Supreme, care va avea competențe mai restrânse și nu va mai acționa ca o instanță de apel, cum se întâmplă în prezent. Ambele proiecte au fost votate în lectură finală de câte 63 de parlamentari ai PAS.

Introducerea evaluării externe pentru magistrații și candidații la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție a stârnit nemulțumirea deputaților din opoziție.

VASILE BOLEA, deputat BCS: "Prea departe mergem. O comisie de vetting urmează să aprecieze calitățile profesionale și integritatea financiară a unui candidat, care vrea să ajungă judecător la CSJ, membrii Comisiei să dea apreciere unor hotărâri pronunțate de un complet de judecată... Asta cred că este deja ieșit din comun."

OLESEA STAMATE, președintele Comisiei Juridice, Numiri și Imunități: "Comisia se va expune doar pe încălcarea anumitor norme de conduită sau de etică în adoptarea acelor hotărâri, dar nu și pe legalitatea acelor hotărâri."

Evaluarea CSJ va fi efectuată de o Comisie specială, în termen de șase luni de la demararea procedurii. Mai exact, membrii Comisiei vor analiza informații referitoare la integritatea etică și financiară atât a actualilor judecători CSJ, cât și a candidaților la funcțiile vacante. Raportul privind promovarea sau nepromovarea va fi transmis către Consiliul Superior al Magistraturii, care va lua o hotărâre finală. CSM poate respinge raportul și dispune o singură dată reluarea procedurii de evaluare, dacă constată anumite erori procedurale și anumite circumstanțe. În același timp, hotărârea CSM privind nepromovarea evaluării va avea drept rezultat eliberarea din funcție a judecătorilor. Acest lucru va avea ca efect lipsirea dreptului de a exercita funcția de judecător timp de șapte ani. Totodată, aceștia nu vor beneficia de indemnizația unică de concediere și vor fi privați de dreptul de a încasa pensia specială, cu menținerea pensiei generale pentru limita de vârstă.

Cât privește reforma Curții Supreme de Justiție, printre cele mai importante modificări se referă la reducerea numărului de judecători ai CSJ de la 33, la 20. De asemenea, va fi modificată componența Curții Supreme, prin asigurarea accesului la funcțiile de judecător al CSJ pentru reprezentanții altor profesii juridice, precum avocați, procurori sau profesori universitari în domeniul dreptului.

Opinia ta contează. Comentează!