Construcție cu nemulțumiri la Ciocana
Locatarii unui complex rezidențial de pe strada Bucovinei din capitală acuză Primăria Chișinău că ar fi permis construirea unui nou ansamblu imobiliar cu abateri de la norme, mult peste limitele stabilite în Planul Urbanistic Zonal aprobat în 2022. În timp ce oamenii reclamă că în loc de patru blocuri de până la 12 etaje se ridică nouă clădiri de 16 și 22 de etaje, autoritățile și dezvoltatorul susțin că proiectul respectă legislația și reglementările urbanistice în vigoare.
ANDREI BURDUJA, președintele Asociației de locatari din strada Bucovinei 3: "Conform planului urbanistic zonal care trebuia să fie aici construit, s-a permis construirea a patru blocuri de locuit 9-12 etaje. În realitate, noi avem conform a doua autorizație de construcție, etapa 1 și etapa 2, noi avem nouă blocuri de locuit de la 16 până la 22 de etaje. Suprafața fondului locativ trebuia să fie de 37 de mii de metri pătrați, pe când în realitate noi avem, la peste 120 de mii de metri pătrați."
Lucrările se efectuează în baza unui plan urbanistic zonal aprobat pe 20 decembrie 2022. Locatarii se plâng că ceea ce se întâmplă în teren cu ridicarea noului complex imobiliar nu respectă nicidecum reglementările.
ANDREI BURDUJA, președintele Asociației de locatari din strada Bucovinei 3: "Una din următoarele încălcări foarte grave este că în planul urbanistic zonal s-a delimitat zona de hotar dintre construcțiile care trebuiau să fie și locuințele alăturate, nu mai mică decât înălțimea construcției care trebuie să fie construite. Respectiv dacă noi avem construcții care variază între 37 și 61 de metri, în realitate noi avem 16 metri."
Oamenii cer intervenția urgentă a autorităților centrale. Locatarii precizează că nu solicită stoparea totală a proiectului, ci revenirea la parametrii stabiliți în Planul Urbanistic Zonal.
Direcția generală arhitectură urbanism și relații funciare a venit cu o reacție în care menționează că Primăria a emis actele permisive în strictă conformitate cu legislația în vigoare.
REACȚIA DIRECȚIEI ARHITECTURĂ URBANISM ȘI RELAȚII FUNCIARE: "Proiectul autorizat respectă reglementările urbanistice stabilite prin PUZ, care prevede zone pentru locuințe colective și funcțiuni comerciale. Actele permisive includ condiționări clare privind protejarea vecinătăților și prevenirea deranjului provocat de lucrările de construcție. De asemenea, soluțiile de amplasare a construcțiilor sunt conforme și nu afectează integritatea zonelor locative adiacente."
Compania de construcții transmite că lucrările din strada Bucovinei 5 se desfășoară conform tuturor normelor și reglementărilor.
REACȚIA COMPANIEI DE CONSTRUCȚII: "Inițierea și elaborarea proiectului s-au făcut exclusiv în temeiul unor acte urbanistice și tehnice valabile, emise în condițiile legislației Republicii Moldova - Legea nr.163 din 2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, Codul urbanismului și construcțiilor și reglementările tehnice sectoriale."
Reprezentanții companiei au mai subliniat că măsurătorile geodezice confirmă faptul că nu au încălcat hotarul terenului, așa cum au fost acuzați de locatarii din zonă. Firma menționează că, dimpotrivă, o parte din amenajările și construcția realizată de cealaltă parte depășește limitele propriei proprietăți și este amplasată pe terenul companiei.








