Piața publicității din Republica Moldova rămâne una dintre cele mai netransparente componente ale ecosistemului media
Piața publicității din Republica Moldova rămâne una dintre cele mai netransparente componente ale ecosistemului media. Subiectul a fost abordat la Forumul mass-media 2025, la care au participat reprezentanți ai televiziunilor și specialiști din industrie. Potrivit experților, Legea adoptată recent nu este eficientă și trebuie modificată.
PETRU MACOVEI, directorul executiv al Asociației Presei Independente: "Ea trebuie să fie modificată și completată astfel încât să fie create niște condiții care într-adevăr să asigure o concurență corectă și loială pe piața mediatică. Pe de altă parte, considerăm ineficientă activitatea Consiliului Concurenței pe această piață, care se încăpățânează și nu dorește să reglementeze așa cum credem noi că ar trebui să reglementeze. Astfel încât să fie descurajate încercările de concurență neloială care s-au păstrat încă."
Problemele curente ar ține de cartelizare pe piața media, dar și repartizarea surselor financiare, spun și alți experți.
OCTAVIAN HANGANU, fondator Media Division: "Problemele legislative sunt cele mai mari, reglementările care țin atât de partea etică, atât de partea comercială, cât de partea concurențială, cât de partea de transparență în toate media outlet-urile care sunt și într-un final ce ține de deschiderea față de comunicarea între partea legală despre care noi vorbim, despre partea statului, despre partea cum statul se îngrijește cu toate chestiile acestea."
Președintele Consiliului Concurenței recunoaște că este necesară o reglementare mai strictă a aspectelor ce țin de plasarea publicității.
ALEXEI GHERȚESCU, președintele Consiliului Concurenței: "Considerăm că ar putea fi oportun examinarea posibilității de a limita de exemplu plasarea publicității pentru produsele din străinătate. Ar putea fi acordată prioritate produselor locale, produselor elaborate în Republica Moldova, anume pe partea ce ține de plasarea publicității. Doar așa noi vom putea să asigurăm că acele produse autohtone au și anumită susținere financiară de la publicitate."
Jurnal TV este lider în audiențe și în vânzarea spațiului de publicitate, dar nu este suficient, a remarcat în cadrul discuțiilor directorul general al instituției, Adrian Buraga. Potrivit acestuia, Jurnal TV a fost lider la vânzarea spațiului publicitar în 2023, cu venituri nete de peste 1,6 milioane de euro. Tendința s-a menținut și în 2024, când postul a acumulat peste 1,7 milioane de euro.
ADRIAN BURAGA, director general Jurnal TV: "Jurnal TV este lider în audiențe, lider și în vânzarea spațiului de publicitate, dar cu părere de rău nu este în de-ajuns. Înregistrăm cifre bune în audiențe și în vânzarea publicității, dar asta nu este suficient pentru activitatea zilnică, lunară și anuală a unui post de televiziune care produce o cantitate atât de mare de produs autohton."
De o creștere a vânzărilor spațiului de publicitate au vorbit și alți participanți la forum.
DOREL SAMOILĂ, fondator Publicis Media Moldova: "Anul acesta noi prognozăm că o să avem o mică creștere, neașteptat cumva, dar vine în mare parte din online care crește cam plus 20%, an la an. Comparativ cu alte canale media, TV în particular, care anul acesta probabil va fi exact la volumul anului trecut. Iar digital arată o dinamică impresionantă, comparativ cu restul."
Potrivit datelor prezentate de Media Division, în 2024, inflația pieței TV a crescut cu 25%.








