O explozie s-a produs azi-dimineață într-un bloc din sectorul Râșcani al capitalei
O explozie s-a produs azi-dimineață, în jurul orei șapte, într-un bloc din sectorul Râșcani al capitalei. În locuința respectivă se aflau doi oameni în vârstă: un bărbat de 82 de ani și o femeie de 77 de ani. Ei au suferit arsuri ușoare.
După ce i s-a acordat ajutorul medical necesar, femeia a refuzat spitalizarea. Apartamentul în care s-a produs deflagrația este situat la etajul al cincilea al unui bloc de pe strada Florilor. Pompierii veniți la fața locului au luat toate măsurile pentru a evita un incendiu. În urma exploziei, s-a prăbușit un perete al locuinței.








