Trei persoane au fost reținute în dosarul privind înstrăinarea frauduloasă a terenurilor primăriei Durlești
Justiţie 12 ianuarie 2022, 20:16 | 1240

Liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, și fostul deputat PD, Veaceslav Nedelea, au fost reținuți în această dimineață de către ofițerii CNA. Aceștia au acționat în baza dosarului privind înstrăinarea frauduloasă a terenurilor primăriei Durlești. A fost reținută și o femeie, Elena Baraboi. Unul dintre cei reținuți, Vasile Costiuc, a filmat momentul în care ofițerii CNA au venit la el acasă, cu percheziții. Membrii Partidului Democrația Acasă susțin că acțiunile de reținere, cu mascați, au fost o intimidare a acestuia.

Potrivit procurorilor, persoane reținute ar fi acționat în interesele unui grup organizat și ar fi participat la tranzacții fictive. În consecință, zeci de terenuri ar fi intrat în posesia membrilor familiei, a rudelor și apropiaților fostului primar de Durlești. Toți cei, care ar fi participat la această schemă, urmează a fi cercetați, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale.

MARIANA CHERPEC, purtător de cuvânt al Procuraturii Generale: "Menționăm că din start erau planificat e a fi efectuate patru percheziții, însă la o persoană perchezițiile au fost amânate din motivul că atât aceasta cât și membrii familiei sale sunt infectați cu Covid și respectiv reținerea persoanei și efectuarea percheziției au fost amânate pentru altă dată."

Ulterior, câțiva membri ai Partidului Democrația Acasă au manifestat în fața clădirii Centrului Național Anticorupție, unde au venit să-l susțină moral pe Vasile Costiuc.

Dosarul Primăriei Durlești a fost intentat în 2011, iar în 2013 a fost expediat în judecată. Principalul învinuit, fostul primar al localității, Nicolae Crudu, precum și un fost consilier local, dar și cel puțin două dintre părțile vătămate și trei martori s-au stins deja din viață. În noiembrie 2021, fiica fostului primar de Durlești, Diana Crudu, a fost reținută, iar în prezent se află în arest la domiciliu, pe un termen de 30 zile.

Schema infracțională de deposedare a primăriei orașului Durlești de terenuri a fost pusă în aplicare în perioada anilor 2005-2007. Este vorba de 25 terenuri, în valoare de peste șapte milioane de lei. Pentru repararea prejudiciului, ofițerii CNA au solicitat Agenției pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale să identifice și să aplice sechestre pe bunurile a doi figuranți în dosar - fostul primar de Durlești și fiica acestuia.

Opinia ta contează. Comentează!