Oamenii legii au reținut 24 de suspecți urmare a perchezițiilor pe care le-au desfășurat în mai multe localități și penitenciare
Poliția ne anunță că a destructurat o grupare de escroci, care se ocupa cu vânzarea mașinilor importate din Europa. În cadrul mai multor percheziții efectuate în unele localități și penitenciare au fost reținuți 24 de suspecți, printre care 19 deținuți. Prejudiciul a fost estimat la două milioane de lei.
LILIAN CARABEȚ, șef adjunct al Inspectoratului General de Poliție: "Au fost efectuate circa 60 de percheziții, dintre care 43 pe întreg teritoriul Republicii Moldova, restul în cadrul penitenciarelor. În speță, acțiunile operative au fost efectuate în cadrul cauzei penale de escrocherie săvârșită de un grup criminal organizat de la începutul anului curent."
VLADIMIR IDRICEAN, reprezentatul PCCOCS: "Bănuiții își făceau conturi pe pagini de internet de publicare a anunțurilor de vânzare, ulterior preluau imagini cu mașini de vânzare și le propuneau spre vânzare în calitate de intermediar. În următoarea fază, aceștia le cereau clienților sume de bani în avans, între 1.500 și 3.000 de euro. Unii păgubași le ofereau și până la 9.000 de euro."
Ulterior, indivizii ștergeau conturile de pe internet și dispăreau cu tot cu bani. Potrivit directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor, niciun angajat al ANP nu este implicat în această schemă.
LIUBA JIGNEA-SUVEICĂ, director al Administrației Naționale a Penitenciarelor: "Din informația pe care o avem la ora actuală, niciun angajat al ANP, în schemele respective nu este implicat."
Procurorii urmează să decidă asupra arestului preventiv în privința persoanelor aflat la libertate, precum și asupra prezentării învinuirii în privința deținuților. Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, indivizii riscă de la opt la 15 ani de pușcărie.








