Trei martori ai apărării, care urmau să fie aduși forțat pentru a depune mărturii, nu au fost de găsit la domiciliu
Justiţie 29 ianuarie 2026, 20:26 | 68

Trei martori ai apărării, care urmau să fie aduși forțat în fața judecătorilor, pentru a depune mărturii în dosarul fraudei bancare, episodul Plahotniuc, nu au fost de găsit la domiciliile indicate în ordonanțe. Este vorba de fostul secretar general al Guvernului în cabinetele Filat și Leancă, Victor Bodiu, fostul președinte al Băncii de Economii, Ivan Crivceanschi, și fostul administrator special al „Unibank”, Ruslan Grate. Cel din urmă a depus o cerere prin care a refuzat să depună mărturii. În schimb, fostul președinte al Parlamentului, Marian Lupu, și-a confirmat prezența pentru ședința din 2 februarie.

Poliția a informat instanța de judecată că Ivan Crivceanschi ar fi plecat din țară încă în 23 ianuarie. Procurorul consideră că asta urmau să stabilească din timp avocații.

ALEXANDRU CERNEI, procuror: "Apărătorii din start, când au prezentat acea listă lărgită, trebuiau să verifice și să aibă interacțiune cu toți martorii și să vadă dacă sunt în țară, dacă e posibil să se prezinte, că refuză, că nu refuză să dea declarații și toate aceste impedimente nu erau acum."

De cealaltă parte, apărătorii dau vina pe martori, despre care spun că se eschivează de la procesul de judecată.

LUCIAN ROGAC, avocatul lui Vladimir Plahotniuc: "Instanța trebuie să se convingă sau s-a convins deja că nu este ușor de adus martori în instanța de judecată și nu a fost apărarea de vină de faptul neprezentării martorilor în instanța de judecată și nu am avut intenția de a tergiversa ședințele. Din câte cunoaștem noi, unii martori pentru care a fost dispusă aducerea silită pentru astăzi, intenționat se eschivează. O să solicităm instanței de judecată înlocuirea martorilor care au refuzat sau pentru care nu a fost posibilă aducerea cu alți martori din lista propusă inițial."

Cât privește cererea controversatului om de afaceri, Veaceslav Platon, prin care a solicitat să fie recunoscut în calitate de parte vătămată și parte civilă în proces, atât acuzarea, cât și apărarea, s-au pronunțat împotrivă. Judecătorii își vor anunța decizia în ședința de luni. Tot atunci, urmează a fi audiat fostul președinte al Parlamentului, Marian Lupu.

Avocații fostului lider PD au depus joi o cerere de recuzare a judecătoarei Ana Cucerescu. O cerere similară a fost respinsă anterior. Plahotniuc se află în arest preventiv din 25 septembrie 2025, după ce a fost extrădat din Grecia, moment în care au fost puse în executare cele patru mandate de arestare emise pe numele său. El se află în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău și este acuzat, între altele, de constituirea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie, spălare de bani și frauda bancară. În 20 ianuarie, procurorii au anunțat despre intentarea unui nou proces penal pe numele lui Plahotniuc, în care acesta este cercetat pentru fals în acte de identitate.

Opinia ta contează. Comentează!