Noi audieri în dosarul „frauda bancară”: Opt martori ai acuzării, audiați în dosarul în care e vizat Plahotniuc
Justiţie 5 noiembrie 2025, 17:57 | 541

Alți opt martori ai acuzării au fost audiați astăzi în dosarul „furtul miliardului”, în care este vizat Vladimir Plahotniuc. Printre cei chemați în instanță au fost administratori ai unor firme de construcții, care au efectuat lucrări de reparație în 2013 la hotelul „Codru”, și persoane din mass-media, care l-au cunoscut pe Plahotniuc. Avocatul acestuia susține că martorii audiați astăzi nu au declarat nimic legat de acuzațiile care i se aduc inculpatului. Procurorul de caz are altă opinie.

Printre cei audiați au fost doi administratori ai unor firme de construcții. Este vorba de Gheorghe Andronachi, dar și Nicolae Madan. În instanță s-au prezentat și producătorul de televiziune Corneliu Durnescu, dar și fostul administrator al Prime TV, Petru Jelihovschi.

ALEXANDRU CERNEI, procuror de caz: "Sunt în mare parte persoane care au activat în domeniul media a companiilor care au primit în acea perioadă finanțare din surse provenite din „frauda bancară”. Toți au confirmat că beneficiarul efectiv era inculpatul și au dat declarații cu referire la anumite tranzacții."

Alexandru Cernei s-a referit și la criticile părții apărării, care spune că martorii audiați nu oferă informație relevantă. Cernei a declarat că martorii relatează despre anumite circumstanțe, care le-au fost cunoscute în cadrul activității lor în diferite funcții, de beneficiari ai anumitor companii implicate în tranzacțiile financiare, efectuate în interesul inculpatului.

ALEXANDRU CERNEI, procuror de caz: "La fel, vreau să precizez că această categorie de infracțiuni, și anume, infracțiunile financiare, de spălare de bani, de delapidare, de escrocherie, ele se bazează în principal pe probele materiale care sunt anexă la dosar, anume rulaje financiare, documente financiare, care au parvenit din diferite state și se conțin în lucrărilor dosarului. Martorii care sunt audiați doar confirmă o parte din aceste tranzacții."

Avocatul lui Plahotniuc susține că martorii nu au declarat nimic legat de acuzațiile care i se aduc acestuia.

LUCIAN ROGAC, avocatul lui Vladimir Plahotniuc: "Nimic legat de crearea și organizarea unui grup criminal organizat. Nimic legat de escrocherie și nimic scăpat de legarea banilor. Nu au putut confirma nicio legătură cu tranzacțiile invocate în acuzare. Mai mult ca atât, discursul pe care l-a avut acuzatorul de stat, acum după ședință, este lipsit de substanță. Pare mai degrabă un discurs politic, lipsit de substrat."

Rogac a mai menționat că lui Plahotniuc i-a mai rămas puțin să încheie studierea dosarului și a acuzat din nou că totul se examinează în regim alert.

LUCIAN ROGAC, avocatul lui Vladimir Plahotniuc: "Chiar dacă dumnealui reușește sau nu, văd că graba este mare și nu are încotro, trebuie să se grăbească. După cum ați văzut, astăzi au fost audiați opt martori, de-acum am ajuns la al 26 martor, adică în cinci ședințe de judecată am trecut mai mult de jumătate din martori."

În total, sunt programați 51 de martori din partea acuzării. Vladimir Plahotniuc figurează în mai multe dosare penale de escrocherie și spălare de bani, dar pledează nevinovat. Acum se află în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, în baza a patru mandate de arestare emise în diferite cauze penale, inclusiv, cea examinată de Judecătoria Buiucani.

Opinia ta contează. Comentează!