Cinci judecători au decis să păresească sistemul și au depus cerere de demisie din propria inițiativă
Justiţie 29 noiembrie 2021, 15:52 | 1142

Cinci judecători au plecat din sistem. Cererile de demisie ale acestora au fost aprobate astăzi de Consiliul Superior al Magistraturii. Două nume sunt cunoscute publicului larg pentru deciziile controversate aprobate în dosare de rezonanță - Andrei Niculcea și Galina Moscalciuc. Cererile de demisie ale celor cinci au fost făcute din propria inițiativă, a precizat președintele interimar al CSM, Dorel Musteață.

DOREL MUSTEAȚĂ, președintele interimar al CSM: "Este vorba despre Eduard Rățoi, de la Curtea de Apel Bălţi, Boris Bîrcă, de la Curtea de Apel Chişinău, Galina Moscalciuc, de la Curtea de Apel Chişinău, Andrei Niculcea de la Judecătoria Chișinău și Dumitru Gherasim, de la Judecătoria Bălți."

Doi judecători dintre cei cinci sunt cunoscuți publicului larg pentru deciziile controversate aprobate în dosare de rezonanță. Este vorba despre Andrei Niculcea, de la Judecătoria Chișinău, care în iunie 2016 l-a condamnat pe fostul premier Vlad Filat la nouă ani de închisoare, iar un an mai târziu, l-a condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare și pe Ilan Șor. Ulterior, a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă. Curtea de Apel nu s-a pronunțat deocamdată. Între timp, Ilan Șor a devenit deputat și este declarat fugar din 2019, după ce guvernarea democrată a fost decapitată.

De asemenea, CSM a aprobat demisia Galinei Moscalciuc, de la Curtea de Apel Chişinău. Aceasta a fost președintele completului de judecată, care a examinat dosarul fostului premier Vlad Filat, condamnat la nouă ani de închisoare. În decembrie 2013, Galina Moscalciuc l-a achitat pe polițistul Ion Perju, acuzat că i-ar fi aplicat lovitura fatală tânărului Valeriu Boboc, decedat în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009. Ulterior, Curtea de Apel Chişinău a anulat decizia. Galina Moscalciuc a obligat Agenţia Proprietăţii Publice să-i vândă oligarhului Vladimir Plahotniuc terenul de la Moldexpo, pe care este amplasat sediul televiziunilor sale.

Opinia ta contează. Comentează!