Post Scriptum cu Alex Cozer: În așteptarea gazului ieftin

De vreo 3 săptămâni sunt în așteptarea gazului ieftin. Gaz pe care a promis Igor Dodon că-l va aduce din Rusia și care ar fi trebuit deja să fie la hotarul Republicii Moldova, dacă e să ne luăm după promisiunile lui.

De când a început războiul din Ucraina, prețul resurselor energetice a crescut semnificativ. Iar atunci când lucrurile păreau să se stabilizeze și să existe o oarecare predictibilitate în acest domeniu, a izbucnit un nou conflict, cel din Iran, care a aruncat din nou piețele în instabilitate și a ridicat cotațiile la burse aproape de maximele istorice.

Pentru o țară mică și săracă precum Republica Moldova, care mai e și lipsită în totalitate de resurse energetice, aceste crize lovesc foarte puternic, așa cum s-a întâmplat și în acest an, când am ajuns din nou la tarife mult mai mari decât cele pe care majoritatea cetățenilor le pot plăti.

Iar pe acest fundal a apărut și Igor Dodon cu eterna sa solicitare, întoarcerea la gazul rusesc. De fiecare dată când se ducea la Moscova, iar asta se întâmpla foarte des, Dodon mai făcea câte-un apel către guvernare: „Negociați cu rușii pentru a aduce gaz ieftin”.

Înainte de toate, aici trebuie să amintim că Moldova a primit așa-zis „gaz ieftin” vreo 30 de ani după independență. Gaz care a venit cu o dependență absolută de Moscova, ce ne-a controlat efectiv în toată această perioadă și ne-a și adus la statutul de cea mai săracă țară din Europa. Pentru că ori de câte ori încercam să urmăm calea firească, a prosperității, democrației și libertății, pe care au ales-o statele din estul Europei ce au aderat la Uniunea Europeană, vă amintiți bine ce urma. Sistarea livrărilor în plină iarnă, oameni lăsați să înghețe, un șantaj mizerabil care s-a repetat de atâtea ori.

Dar totuși, dacă Igor Dodon susține că rușii vor să vândă Moldovei gaz mai ieftin, nu are decât să-l aducă chiar el. Ceea ce l-am și îndemnat public de mai multe ori. Iar acum vreo 3 săptămâni, aflat în Găgăuzia, în plină campanie electorală, Dodon a și promis asta.

IGOR DODON, deputat PSRM: “Noi vă vom demonstra că putem aduce gaz ieftin, rusesc, la granița cu Moldova.”

Nu știu de ce Dodon vorbește despre „granița Republicii Moldova”, pentru că în condițiile unei piețe liberalizate, poate să-l aducă în fiecare casă din țară. Dar deși au trecut deja vreo 3 săptămâni de la promisiunea făcută atunci, deocamdată nicio moleculă de gaz mai ieftin nu a ajuns în Moldova. Și nici măcar până la graniță. Cu toate că ar fi fost cazul, mai ales că sezonul rece deja a început. Și nici n-ar fi fost o problemă pentru ruși să-i dea lui Dodon acest gaz mai ieftin, doar că ei sunt învățați să ofere asemenea favoruri doar la schimb cu cedări politice, de suveranitate și într-un final și economice. Adică exact ceea ce Dodon nu le poate oferi.

Până una alta, ce a venit în Republica Moldova este un nou ajutor din partea Uniunii Europene pentru a acorda oamenilor compensații la încălzire în sezonul rece. Anul acesta e vorba de încă 600 de milioane de lei. Iar în total, Uniunea Europeană a sprijinit Republica Moldova din 2022 încoace, de la declanșarea războiului din Ucraina, cu peste 6 miliarde de lei.

6 miliarde de lei, bani nerambursabili, care au venit pentru a sprijini direct cetățenii moldoveni. În timp ce de la Rusia lui Dodon au venit război, drone, propagandă, bani murdari pentru cumpărare de voturi și coruperea oamenilor și un atac continuu asupra dreptului nostru de a rămâne independenți și suverani, de a ne alege propria cale.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Krasnoselski, decorat la Moscova

5 noiembrie 2026, 20:47

Liderul separatiștilor de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, primește de la Putin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Condamnată pentru o fotografie

3 noiembrie 2026, 21:13

Pentru o poză făcută în Rusia, o femeie în vârstă de 65 de ani, cetățeancă a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Un nou Mall la Chișinău

29 octombrie 2026, 23:04

La Chișinău va apărea un nou mall. Potrivit premierului Vasile Tofan, va fi...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Sabotaje Rusești în Europa

4 noiembrie 2026, 21:11

14 septembrie. Un incendiu izbucnește pe platforma industrială Carfil, unde...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când agresorul e legitimat

22 octombrie 2026, 23:37

„Domnule Hitler, sunteți un om cu spirit umanitar!”. Cam cum ar fi sunat o asemenea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Isterie în spațiul public

20 octombrie 2026, 21:58

Drone, drone, drone, drone… O adevărată isterie a fost creată în ultima perioadă...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vizită la Moscova în plin val de atacuri

15 octombrie 2026, 21:29

Pe teritoriul unei țări, neutră în Constituție și neimplicată în vreun război,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Trump – Putin, înțelegere fără efecte

13 octombrie 2026, 20:18

Vineri seară lumea intra în mare agitație. După o discuție cu Putin, Trump anunța...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Scandal în centrul capitalei

8 octombrie 2026, 21:56

Două zile de îmbrânceli, înjurături și show penibil în centrul capitalei din...

Opinia ta contează. Comentează!