Post Scriptum cu Alex Cozer: Moldova, lovită zilnic de drone
6 octombrie 2026, 20:29
Practic nu este zi, în ultimele săptămâni, în care să nu fim informați despre...
Două zile de îmbrânceli, înjurături și show penibil în centrul capitalei din cauza unor lucrări firești de reparație. Este ultimul episod al războiului dintre primarul Ion Ceban și guvernare și cred că și unul dintre cele mai rușinoase la care am asistat până acum.
Așadar, Termolectrica depune o cerere la Primărie încă de la mijlocul lunii septembrie pentru a efectua niște lucrări de reparație la o conductă care trece chiar pe sub Parcul Catedralei. În condițiile în care nu a primit o autorizație, iar sezonul rece bate la ușă, cei de la Termoelectrica au decis totuși să demareze lucrările în Parc la începutul acestei săptămâni, informând în prealabil Primăria. În schimb, la fața locului au găsit remorci ale întreprinderii Spații Verzi, care îngrădeau accesul lucrătorilor.
Iar de aici a și început scandalul. Termoelectrica a chemat poliția pentru a evacua tractoarele, iar reprezentanții Primăriei au tăbărât asupra polițiștilor, totul escaladând în îmbrânceli, jigniri și chiar înjurături.
Și nu a fost de ajuns o zi de asemenea spectacol, pe 6 octombrie, confruntrările prelungindu-se și a doua zi. În toiul zilei de muncă, Primăria a trimis zeci de funcționari pentru a bloca accesul celor de la Termoelectrica, în timp ce Poliția a dislocat și ea zeci de angajați pentru a aplana conflictul. La un moment dat în zonă au apărut chiar și deputații lui Ion Ceban, iar până nu s-a ajuns la îmbrânceli între forțele de ordine și viceprimarii Chișinăului, efectiv n-au putut demara lucrările.
Până la urmă Termoelectrica a obținut accesul, a săpat o groapă, a găsit locul în care țeava era fisurată și a și reparat-o într-o singură noapte. O țeavă care asigura cu energie termică mai multe instituții importante din centrul capitalei, printre care Spitalul de Urgență, școli și grădinițe, dar și clădirea Guvernului.
Pentru ce atunci tot acest show absolut rușinos, este greu de înțeles? Mai ales că funcționarii Primăriei nu sunt deloc atât de porniți atunci când în capitală se produc zeci de ilegalități, cum ar fi construcțiile ilegale.
Totul pare mai degrabă o altă acțiune de PR și victimizare a primarului Ceban, în condițiile în care peste un an vor avea noi loc alegeri în Chișinău. Dar și o nouă modalitate de a provoca dezbinare și ură în societate.
Mai ales că, în timp ce tot acest show rușinos se desfășura în centrul capitalei, pe teritoriul liceului Matei Basarab de la Ciocana se întâmplau lucruri foarte interesante. Acolo, în urma unui acord cu un club de fotbal, terenul de sport al liceului urmează a fi renovat și utilizat și de către acel club. Totuși, în calitate de beneficiar al proiectului, pe mai multe acte prezentate astăzi de către fostul viceprimar al capitalei Victori Chironda, apare cetățeanul Ghenadie Țaulean. Iar acest Țaulean este nimeni altul decât socrul primarului Ceban.
Semnătura lui Țaulean apare, spre exemplu, pe documentele care au stat la baza defrișării a peste 170 de arbori din acea zonă, dar și a autorizației de construcție din zonă. Mai mult decât atât, socrul lui Ceban a fost surprins de mai multe ori pe teritoriul acelui teren.
Așadar, iată că într-un asemenea caz, care stârnește îngrijorările locuitorilor din zonă și în care apare un posibil conflict de interese între primar și socrul său, angajații Primăriei nu văd absolut nicio problemă. Dar acolo unde o întreprindere a încercat să facă niște lucrări în primul rând în interesul locuitorilor capitalei, reprezentanții Primăriei au făcut show timp de două zile.