Un fost lider politic local a fost reținut de forțele de ordine, după ce a fost anunțat în urmărire națională
Justiţie 29 aprilie 2026, 19:42 | 198

Un fost lider politic local a fost reținut de forțele de ordine, după ce a fost anunțat în urmărire națională. Potrivit surselor Jurnal TV, este vorba despre Vadim Ajder, fost președinte al organizației teritoriale Rezina a fostului partid „Șor”, declarat neconstituțional.

Vadim Ajder a fost reținut de polițiști după ce pe numele lui a fost emisă o hotărâre de condamnare. Sentința a fost pronunțată în 24 aprilie de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Prin aceasta, Ajder a fost condamnat la patru ani de închisoare. Instanța a dispus și recuperarea prejudiciului de 1,9 milioane de lei în folosul statului. Potrivit materialelor cauzei, în perioada 2020–2021, bărbatul ar fi fost implicat în acțiuni de corupere a alegătorilor. Acesta a deținut, între 2020 și 2022, funcția de președinte al organizației teritoriale Rezina a Partidului Șor. Ajder a fost condamnat pentru acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic, a grupului de inițiativă sau a concurentului electoral din partea unui grup criminal organizat sau a unei organizației criminale. El a fost plasat în penitenciar, iar procedurile legale în acest caz continuă.

Opinia ta contează. Comentează!