Standul permanent „Wine of Moldova” a fost inaugurat astăzi la Aeroportul Internațional Chișinău
Standul permanent „Wine of Moldova” a fost inaugurat astăzi la Aeroportul internațional Chișinău, cu două zile până la Ziua Vinului. Pe rafturi sunt expuse vinuri produse la peste 40 de crame. Călătorii sunt întâmpinați cu câte o sticlă de vin și invitați la sărbătorea vinului, care începe sâmbătă în Piața Marii Adunări Naționale.
ȘTEFAN IAMANDI, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului: "În baza memorandumului de înțelegere tot aici în această zonă va fi organizată și degustația vinurilor. Este o degustație periodică, vom pune accent pe soiuri de vinuri autohtone, vinuri cu indicație geografic protejată, precum Codru, Valul lui Traian sau Ștefan Vodă."
Scopul principal este promovarea culturii vitivinicole, ne-a declarat directorul Aeroportului Chișinău.
SERGIU SPOIALĂ, directorul Aeroportului Chișinău: "Exact ca alte țări cum ar fi Spania, Italia, ne dorim ca vinul nostru moldovenesc să fie cel mai mare ambasador, care își are începutul aici, în inima Aeroportului. Consider că este cartea noastră de vizită și respectiv o să ne promovăm și la nivel de țară."
Reprezentanții Guvernului spun că aeroportul va deveni locul de promovare a mai multor produse valoroase.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii: "De astăzi și mâine inclusiv vor fi date sticle de vin, pentru toți care vin în vizită în țara noastră. După ce va fi finalizată reconstrucția ne vom gândi la o modalitate pentru promovarea nu numai a vinificatorilor dar și a altor producători agricoli care au procesate producții și pot fi prezentate în aeroportul nostru național."
Călătorii pe care i-am întâlnit în incinta aerogării s-a arătat încântați de cadoul primit și au recunoscut că vor merge la sărbătoarea Ziua vinului.
Inițiativa aliniază Republica Moldova la practicile internaționale ale marilor state vitivinicole - Italia, Franța sau Portugalia, care își promovează valorile și produsele direct în aeroport. La sărbătoarea Ziua vinului, autoritățile de la Chișinău așteaptă în acest an peste 15 mii de turiști.








