Anual, între zece și 12 mii de persoane suferă AVC, iar mortalitatea este de trei-patru ori mai mare decât în țările Uniunii Europene
La fiecare oră, un moldovean suferă un accident vascular cerebral. Potrivit Ministerului Sănătății, mortalitatea din cauza AVC este de trei-patru ori mai mare decât în țările Uniunii Europene. Accidentul vascular cerebral este principala cauză de dizabilitate la adulții cu vârste între 25 și 65 de ani din Republica Moldova.
ALA NEMERENCO, ministrul Sănătății în exercițiu: "În Republica Moldova între 10 și 12 mii de persoane suferă anual un accident cerebral vascular, dintre care o treime decedează în perioada acută a bolii, iar alte o treimi rămân dependente de îngrijiri pe un parcurs foarte lung, sau chiar întreaga viață. De asemenea, Republica Moldova se află în primele zece locuri din lume, în ce privește incidența AVC, iar mortalitatea este mai înaltă decât în țări ale Uniunii Europene."
Accidentul vascular cerebral reprezintă a doua cauză de demență și depresie la persoane în etate. Creșterea cu 36% a numărului de pacienți care ajung la spital în așa zisa „fereastră terapeutică”, primele ore critice de la debutul simptomelor, demonstrează că populația reacționează mai prompt și înțelege mai bine riscurile, subliniază directorul Institutului de Medicină Urgentă, Diana Manea.
DIANA MANEA, director, Institutul de Medicină Urgentă: "Conform datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în Republica Moldova în anii 2017 – 2024 avem o ascensiune a incidenței accidentelor vasculare de la 7,7 la 10,1 cazuri la zece mii de locuitori în anul 2024. Totuși, se observă că mortalitatea în această perioadă s-a redus de la 165,6 la 123 de decese la 100 de mii de locuitori."
MILJANA GRBIC, reprezentant Biroul OMS în Republica Moldova: "În această perioadă plină de crize și de incertitudine vreau să vă asigur că sistemul de management al AVC în Republica Moldova poate servi drept un model în ce măsură putem să avem o asistență comprehensivă astfel încât să dezvoltăm societatea, să ajutăm pacienții și să venim cu speranță pentru aceștia."
Elveția rămâne un partener dedicat modernizării sistemului de sănătate din Republica Moldova.
GUIDO BELTRANI, director, Biroul de Cooperare al Elveției: "În doar un an cu sprijinul Ministerului Sănătății și al Organizației Mondiale a Sănătății, am reușit să instruim peste 700 de medici și asistenți din serviciile de urgență, standardizam procedura medicală conform celor mai noi dovezi științifice și reducem timpul de intervenție sporind astfel șansele de recuperare."
Ministerul Sănătății a creat, începând cu 2023, o rețea națională de 13 centre de tratament AVC. Acestea au fost dotate cu echipamente moderne.
Ziua Mondială de Combatere a Accidentului Vascular Cerebral este marcată anual pe 29 octombrie.








