Azerii din întreaga lume au celebrat astăzi 30 de ani de la proclamarea independenței
Azerii din întreaga lume au celebrat astăzi 30 de ani de la proclamarea independenței față de Uniunea Sovietică. Cu această ocazie, ambasada Azerbaidjanului la Chişinău a organizat o ceremonie, la care au participat reprezentanții mai multor misiuni diplomatice.
Evenimentul a început cu depuneri de flori la ambasada Azerbaidjanului la Chişinău.
Ambasadorul azer a vorbit despre relațiile actuale ale țării sale cu Republica Moldova, dar și despre viitorul acestora.
GUDSI OSMANOV, ambasadorul Azerbaidjanului în Republica Moldova: "Vizite reciproce ale primelor persoane în stat a Azerbaidjanului și Republicii Moldova... Se planifică în viitorul apropiat o ședință a comisiilor specializate, unde vor participa destul de mulți reprezentanți ai Republicii Moldova, inclusiv din mediul de afaceri, pentru a spori dezvoltarea relațiilor comerciale și a afacerilor în general."
ELCIN BAIRAMOV, președintele Congresului Azerilor în Moldova: "Pe noi toți ne unește dragostea pentru țară și dorința de a vedea Azerbaidjanul o republică puternică. Doresc tuturor ca așa și să fie. Fie ca statul nostru să înflorească, granițele să fie integre, iar oamenii - fericiți."
Despre îmbunătățirea schimburilor comerciale cu Azerabaidjanul a vorbit vicepreședintele Parlamentului de la Chișinău.
MIHAI POPȘOI, vicepreședintele Parlamentului: "Independența se întărește în fiecare zi: economic, politic, energetic. În acest sens noi avem un mare plan de lucru în ceea ce privește întărirea relațiilor cu Azerbaidjanul, îmbunătățirea schimburilor comerciale, securitatea energetică."
La eveniment au fost reprezentanții mai multor misiuni diplomatice, care au felicitat poporul azer cu ocazia împlinirii a 30 de ani de independență.
Anatolii Kalinin, ambasadorul Republicii Belarus în Republica Moldova: "Doresc bunăstare, sănătate, succes economic, succes politic, pace și bunătate cetățenilor Azerbaidjanului."
Republica Azerbaidjan și-a proclamat prima dată independenţa pe 28 mai 1918, fiind ocupată de Armata Roșie în aprilie 1920 şi încorporată ulterior în URSS ca republică unională. Republica Azerbaidjan şi-a redobândit independența pe 18 octombrie 1991, în contextul destrămării URSS. Prima perioadă după proclamarea independenței a fost marcată de conflictul din Nagorno-Karabah, soldat cu armistițiul din 1994. Negocierile pentru reglementarea conflictului, desfăşurate sub egida Grupului de la Minsk al OSCE, nu au condus la soluționarea disputei. Cele mai recente ciocniri militare au avut loc în urmă cu un an.








