Procurorii au cerut astăzi 15 ani de închisoare pentru fostul deputat Constantin Țuțu
Justiţie 3 noiembrie 2025, 20:23 | 279

Procurorii au cerut astăzi 15 ani de închisoare pentru fostul deputat PD Constantin Țuțu. Acesta este judecat pe cinci capete de acuzare, inclusiv pentru îmbogățire ilicită și trafic de influență. În afară de detenție, procurorul de caz, Elena Cazacov, a solicitat ca lui Țuțu să-i fie confiscate sume de peste trei milioane de lei și 20 de mii de euro. Ședința s-a desfășurat în lipsa inculpatului.

Acuzarea a cerut instanței și privarea lui Constantin Țuțu de dreptul de a ocupa funcții de demnitate publică pe un termen de 15 ani. Procurorul Elena Cazacov a menționat și solicitarea de sechestrare de la inculpat a sumei de peste 3,5 milioane de lei pentru episodul de îmbogățire ilicită.

ELENA CAZACOV, procurorul de caz: "- Acuzarea a cerut menținerea sechestrului pe terenul unde se află casa de locuit și inclusiv pe un cont bancar a domnului Constantin Țuțu. (TAIE). Totodată, în cadrul cauzei penale au fost recunoscute în calitate de corpuri delicte o sumă de 20 de mii de euro, care face parte din episodul de escrocherie și acuzarea a solicitat ca această sumă să-i fie restituite părții vătămate.

- Care este suma totală a bunurilor care a fost pusă sub sechestru și ar urma să ajungă în bugetul statului?

- Suma care a fost pe conturi este 600 de mii de lei."

Constantin Țuțu este acuzat de îmbogățire ilicită, escrocherie și trafic de influență, precum și două episoade de declaraţii necorespunzătoare la Autoritatea Naţională de Integritate. Țuțu a părăsit Republica Moldova pe 20 iulie, iar două zile mai târziu a fost reținut pe aeroportul din Atena, împreună cu Vladimir Plahotniuc. Ulterior, fostul deputat a fost eliberat din penitenciarul din Atena, dar nu a mai revenit la Chișinău, fiind localizat de oamenii legii în regiunea transnistreană. Pe 24 septembrie, Țuțu a fost dat în căutare internațională. Acesta a fost reținut pe 2 octombrie, la punctul de trecere a frontierei Vulcănești, iar ulterior a fost plasat în arest preventiv. Constantin Țuțu pledează nevinovat.

Opinia ta contează. Comentează!