Vasile Chirică cere admiterea recuzării procurorului PCCOCS
Justiţie 28 ianuarie 2021, 16:02 | 2485

Fostul director al companiei de construcții „Glorinal”, Vasile Chirică, urmărit penal alături de alți șapte angajați ai companiei, este convins că anumite structuri vor să-l înlăture din afacere, pentru ca bunurile companiei să fie preluate prin procedură de insolvabilitate sau tranzacții dubioase. Și Chirică, și angajații acestuia sunt persecutați repetat pentru una și aceiași faptă, a declarat presei avocatul lui Chirică, Ștefan Pleșca.

Potrivit avocatului, învinuirea repetată din 2020 (pentru aceeași faptă ca și în 2017) a fost mai mult pentru justificarea reținerii factorilor de decizie ai companiei. Vasile Chirică i-a solicitat, pe 15 ianuarie 2021, procurorului general Alexandr Stoianoglo admiterea recuzării procurorului PCCOCS, Sergiu Petrușca, și transmiterea cauzei penale către alt procuror.

ȘTEFAN PLEȘCA, avocat: "Dânsul a motivat că procurorul Sergiu Petrușca, contrar prevederilor Codului de Procedură Penală, nu ar fi independent în exercitarea atribuţiilor sale în acest proces penal și nu s-ar supune numai legii, dar ar fi direct interesat în numitul proces. De asemenea, a relatat că în privința procurorului Sergiu Petrușca ar plana suspiciuni de implicare în acțiuni ilegale comise anterior. Astfel, a făcut referire la informația publică, potrivit căreia, procurorul Sergiu Petrușca a emis, la 30 ianuarie 2019, 20 de ordonanțe privind interceptarea convorbirilor telefonice a reprezentanților opoziției, activiști civici, jurnaliști pe dosare penale indicate a fi fabricate."

Avocatul afirmă că Vasile Chirică ar fi avut în detenție condiții inumane.

ȘTEFAN PLEȘCA, avocat: "Menționam că în urma reținerii, detenției și presiunilor psihologice la care a fost supus, starea sănătății lui Vasile Chirică s-a înrăutățit, iar la 26 decembrie a fost internat la Spitalul de Urgență, fiindu-i stabilit diagnosticul boală cerebrovasculară acută, atac ischemic tranzitor."

La rândul său, Vasile Chirică a declarat că în cazul lui sunt implicate persoane interesate.

VASILE CHIRICĂ, fosul director al companiei de construcție ”Glorinal”: "De fapt, miza a fost nu rezolvarea problemelor creditorilor, dar a fost și rămâne înlăturarea mea pentru a fi preluate în procedură de insolvabilitate la preț derizoriu sau prin tranzacții dubioase bunurile imobile a companiei de construcții. Printre acestea se numără hectare de terenuri pentru construcție și multiple clădiri din municipiul Chișinău."

Procurorul de caz Sergiu Petrușca neagă toate acuzațiile și susține că motivele pentru aplicarea arestului nu sunt cele invocate de Chirică.

SERGIU PETRUȘCA, procuror PCCOCS: "Când spune de preluarea afacerii, domnul Chirică cred că se gândește la cele 68 de părți vătămate care stau cu apartamentul din 2013 achitate și nu să facă nimic cu ele. Pe lângă asta li s-au mărit familiile și cred că nu este corect când spui că le-ai dat apartament, dar în realitatea le-ai dat aer. Pe mine chiar m-a indignat conferința și domnul avocat care a făcut niște trimiteri la ceea ce ține de activitatea mea, care, în general nu este legată de dosarul în cauză."

Vasile Chirică nu a primit, deocamdată, răspuns de la Procuratură privind admiterea recuzării procurorului de caz. Avocatul Valeriu Pleșca spune că urmează de văzut dacă Procuratura va anunța despre expedierea dosarului pe „grupul criminal” în instanță. La fel, nu se știe ce se va întâmpla cu SRL „Glorinal” în procedură de insolvabilitate și, mai cu seama, cu bunurile acestei companii, pe care se pune un preț atât de mare.

Opinia ta contează. Comentează!