O furtună aprigă a făcut cel puțin zece victime în SUA
Externe 26 ianuarie 2026, 16:34 | 96

O furtună aprigă a făcut cel puțin zece victime în Statele Unite și a provocat întreruperea alimentării cu energie electrică a peste un milion de gospodării. Duminică, mai mult de 10 mii de zboruri au fost anulate, scrie BBC. Aproape jumătate din statele americane au declarat starea de urgență, iar școlile au fost închise. Autoritățile anticipează că furtuna va continua și luni.

Departamentul Sănătății al statului Louisiana a confirmat, duminică, moartea din cauza hipotermiei a doi bărbați. Oficialii din Kansas au anunțat că o femeie a fost găsită moartă, duminică după-amiază. Victima a suferit hipotermie și era acoperită de zăpadă. Alte trei decese legate de vreme au fost raportate în statul Tennessee. Primarul orașului New York, Zohran Mamdani, a notat, într-o postare pe rețeaua X, că cel puțin cinci oameni au murit sâmbătă în oraș, fără a preciza cauza decesului, dar cu precizarea că este un moment în fiecare an când oamenii cedează în fața frigului.

ZOHRAN MAMDANI, primarul orașului New York: "Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, mâine, cursurile vor fi de la distanță. Nu vor exista ore față în față. Știu că acest lucru ar putea să-i dezamăgească pe unii studenți, așa că, dacă mă vedeți, nu ezitați să aruncați în mine cu un bulgăre de zăpadă."

Meteorologii au avertizat că unul dintre cele mai mari pericole din partea furtunii este gheața, care poate deteriora copacii, doborî liniile electrice și face nesigure drumurile. În Virginia și Kentucky, autoritățile au intervenit în urma a sute de accidente rutiere. Canadienii au fost, de asemenea, afectați de ninsori abundente și de sute de zboruri anulate.

Aproape jumătate din statele americane au declarat starea de urgență. Senatul a anulat, de asemenea, votul programat pentru luni seara. La anunțul declarării stării de urgență în capitală, primarul Washingtonului, Muriel Bowser, a subliniat: „În acest weekend, ne confruntăm cu cea mai mare furtună de zăpadă din ultimul deceniu”.

Autoritățile au avertizat asupra frigului potențial mortal, care ar putea dura o săptămână după furtună, în special în Marile Câmpii de Nord și în alte regiuni centrale, unde temperaturile ar putea coborî la minus 45 de grade Celsius. Astfel de temperaturi pot provoca degerături în câteva minute.

Opinia ta contează. Comentează!