Marina Tauber a fost condamnată astăzi la șapte ani și șase luni de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis
Justiţie 30 septembrie 2025, 20:25 | 812

Marina Tauber a fost condamnată astăzi la șapte ani și șase luni de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis. Procurorii au cerut 13 ani de detenție. Sentința a fost pronunțată în lipsa acesteia de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Tauber s-ar afla în Rusia și fost anunțată în căutare. Fostul deputat al Partidului Șor, scos în afara legii, spune că este nevinovată, iar dosarul ei este „unul politic, cusut cu ață albă”.

Instanța a dispus și confiscarea de la Marina Tauber a peste 206 milioane de lei, care potrivit magistraților, au fost folosite și destinate comiterii infracțiunilor investigate în dosar. Tauber a fost găsită vinovată de falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale a partidului și de acceptare a finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat. Avocatul Marinei Tauber a declarat după ședința de judecată că „nici Marina Tauber, nici Evghenia Guțul nu au finanțat vreodată Partidul Șor”.

SERGIU MORARU, avocat: "Aveți colegi care au asistat la aceste ședințe de judecată și ei pot să confirme, că niciodată nu a fost prezentată nicio probă că Tauber a finanțat sau a acceptat această finanțare. Voi ataca această decizie și voi ataca decizia ce ține de aplicarea arestului. Dacă observați, a fost anunțată în căutare și dispus arestul pentru ce?"

Într-un video publicat marți pe Facebook, Marina Tauber spune că „dosar este cusut cu ață albă” și că ea este nevinovată.

Procurorii au cerut pentru Marina Tauber 13 ani de detenție, dar instanța a condamnat-o la șapte ani și șase luni de detenție. Procurorii urmează să dea o calificare acestei decizii.

ROMAN PORUBIN, procuror: "Urmează să facem cunoștință cu dispozitivul hotărârii, să vedem și să înțelegem care a fost argumentele instanței care au dus la individualizarea acestei pedepse și bineînțeles vom anunța o poziție oficială din partea instituției și vom vedea ce calificare dăm acestei dispoziții."

Potrivit acuzării, în perioada ianuarie 2022 - mai 2023, Tauber ar fi acceptat ca Partidul Șor să primească 195 de milioane de lei din surse ilicite, bani proveniți din Federația Rusă. Sumele ar fi fost transportate în Republica Moldova de așa-numiți „curieri” și distribuite organizațiilor teritoriale ale partidului, atât pentru plata membrilor, cât și pentru protestele antiguvernamentale.

Într-un alt episod, în perioada candidaturii pentru Primăria Bălți, Tauber ar fi primit circa 9,7 milioane de lei din aceleași surse și ar fi falsificat rapoartele depuse la Comisia Electorală Centrală. Totodată, procurorii susțin că, în timpul manifestațiilor din fața Curții de Apel, aceasta i-a numit pe magistrați și pe procurori „corupți” și le-a cerut demisia, motiv pentru care este acuzată de presiuni asupra justiției.

Dosarele au fost conexate pe rolul instanței. În decembrie 2024, judecătorii au respins demersul procurorilor de a-i interzice Marinei Tauber părăsirea Republicii Moldova. La scurt timp, Tauber a plecat în Turcia, iar acum s-ar afla în Rusia, alături de Ilan Șor. Toate ședințele de judecată ulterioare s-au desfășurat fără prezența acesteia. Marina Tauber respinge toate acuzațiile care i se aduc.

În august 2025, bașcanul autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul, a fost condamnată la șapte ani de închisoare și obligată să dea statului 40 de milioane de lei, bani care ar fi fost folosiți pentru finanțarea ilegală a Partidului Șor. Fosta secretară în Partidul Șor, Svetlana Popan, a fost condamnată la șase ani de închisoare.

Opinia ta contează. Comentează!