Igor Dodon ameninţă că va cere anularea rezultatelor alegerilor la unele secţii de votare din țările UE
Social 12 noiembrie 2020, 19:32 | 16217

Igor Dodon s-a arătat surprins de gestul unor cetățeni ai Republicii Moldova din străinătate, care spun că pot să-i ia cu mașina, dezinteresat, pe alți conaționali, pentru a-i ajuta să ajungă la o secție de votare. Dodon a anunțat aseară la un post de televiziune că va cere anularea rezultatelor alegerilor la unele secţii de votare din țările Uniunii Europene, dacă va obține probe că diaspora a fost transportată organizat la vot.

IGOR DODON, candidat: "Noi vedem acum o mulțime de anunțuri în țările Uniunii Europene, precum că cineva este gata să achite din cont propriu toate cheltuielile cu condiția că se va vota pentru un anumit candidat, oponentul meu. Desigur, noi ne-am adresat la CEC și la Poliție pentru ca să verifice, deoarece noi considerăm că e vorba de coruperea alegătorilor."

În context, Igor Dodon spune că ar putea contesta voturile date de cetățeni la unele secții de votare din Italia, Marea Britanie sau Germania.

IGOR DODON, candidat: "Eu nu exclud că dacă noi vom avea dovezi de corupere a alegătorilor, noi vom pune la îndoială votarea din anumite secții de votare din unele țări.Eu nu cred că cineva poate să aducă, fără vreun interes, cetățenii care lucrează în Italia, Anglia sau Germania, la sute de kilometri. E vorba de cheltuieli destul de mari pentru ca ei să voteze la acele secții împotriva lui Dodon. Asta și este coruperea alegătorilor."

De partea cealaltă, unul din membrii activi ai diasporei din Marea Britanie, Dumitru Vicol, spune că cetățenii Republicii Moldova se ajută reciproc când vine vorba să ajungă cu mașina la secția de votare. Într-o postare plasată pe un grup de Facebook, dedicat diasporei, Vicol a ironizat declarația lui Dodon.

DUMITRU VICOL, membru activ al diasporei: "Prieteni, voi încă vă ocupați cu aducerea forțată și coruperea alegătorilor când veniți de la sute de kilometri să votați sau ziceți că aveți locuri disponibile în automobil? Perfect. Haideți să continuăm să o facem. Diaspora penește porumbelul pe 15 noiembrie. Igor Dodon niciodată nu va putea înțelege cum o persoană poate să conducă 1.300 de kilometri pentru a vota pentru că niciodată nu-și va iubi țara, cum unii din diasporă."

De notat că ieri, Ministerul rus Externe a remis un comunicat în care și-a exprimat speranța că - cităm - ”va fi evitată situația din primul tur al alegerilor prezidențiale din Moldova când la foarte multe secții de votare din Europa și din Statele Unite ale Americii au fost transportați masiv alegătorii”, citat închis.

Opinia ta contează. Comentează!