Parlamentul European a negociat propunerea de certificat pentru dreptul la liberă circulație în Europa în timpul pandemiei
Parlamentul European și-a adoptat joi poziția de negociere cu privire la propunerea de certificat pentru a reafirma dreptul la liberă circulație în Europa în timpul pandemiei. Urmează negocieri între instituțiile UE pentru a se ajunge la un acord înaintea începerii sezonului turistic de vară.
Documentul, care poate fi în format digital sau pe suport de hârtie, va atesta că o persoană a fost vaccinată împotriva coronavirusului sau, în funcție de caz, că a obținut recent un rezultat negativ al testului ori că a trecut printr-o infecție anterioară cu virusul. Cu toate acestea, certificatele UE COVID-19 nu vor servi drept document de călătorie și nici nu vor deveni o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulație, se arată într-un comunicat al Parlamentului European. Certificatele vor fi verificate pentru a preveni frauda și falsificarea, precum va fi verificată și autenticitatea sigiliilor electronice incluse în document.








