Mai mult de 20 de martori au fost audiați de procurori în cazul electrocutării a doi copii în Parcul „Sarmizegetusa”
Justiţie 11 mai 2026, 20:46 | 195

Mai mult de 20 de martori au fost audiați de procurori în cazul electrocutării a doi minori în Parcul „Sarmizegetusa” din sectorul Botanica al capitalei. Tragedia s-a produs acum aproape doi ani, iar o fetiță de 10 ani a murit la spital. Doi muncitori au fost puși sub învinuire pentru că au executat necorespunzător lucrările la sistemul de iluminat din parc. În dosar figurează și compania la care erau angajați cei doi.

Potrivit presei, de la preluarea cauzei penale, procurorii au desfășurat „un volum esențial de acțiuni de urmărire penală în vederea stabilirii adevărului”. La această etapă, au fost audiați peste 20 de martori și au fost recunoscute două părți vătămate. La fața locului au avut loc trei cercetări, la care au participat și specialiști de la ANRE și „Lumteh”. În paralel, anchetatorii au dispus efectuarea a două expertize medico-legale și a două expertize tehnico-inginerești, proceduri care au durat mai bine de opt luni. Procuratura precizează că investigațiile continuă, fiind analizate circumstanțele ce țin de documentele și deciziile finale ce au stat la baza conectării sistemului de iluminat din parc. În funcție de rezultate, va fi dispusă finalizarea urmăririi penale și în instanța de judecată a dosarului.

Tragedia s-a produs în 18 iulie 2024, în timp ce fata de zece ani se juca împreună cu un băiat de șase ani. Ambii copii au fost electrocutați în preajma unui stâlp de iluminat.

Opinia ta contează. Comentează!