Jurnalul Săptămânii, 29 Noiembrie
30 noiembrie 2025, 18:58
Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....
Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente. Abordări obiective pe subiectele sociale de rezonanță națională și din afara țării.
Scandal la biserica din satul Grinăuți, raionul Râșcani! Un grup de localnici l-a scos cu forța din lăcaș pe preotul Constantin Turtureanu, fiind nemulțumiți de hotărârea acestuia de a trece de la Mitropolia Moldovei la Mitropolia Basarabiei. Până la această oră, incidentul nu a fost comentat de către reprezentanții celor două mitropolii.
Locuitorii a două sate din raionul Șoldănești suferă, și în această vară, de lipsa apei potabile. Au secat aproape toate fântânile și oamenii aduc apa de la mare depărtare, cu roabele sau căruța. Se întâmplă în Zahorna și Recești, unde nu se știe cine și când le va ușura viața sătenilor. Ca în mai toate cazurile, autoritățile vorbesc de lipsa banilor...
În Republica Moldova locuiesc peste 2,4 milioane de oameni, în scădere cu 13,6% față de 2014. Numărul femeilor îl depășește pe cel al bărbaților. Majoritatea locuiește în mediul urban - în municipiul Chișinău sunt aproximativ 30% din total. Biroului Național de Statistică a prezentat rezultatele finale ale recensământului populației, efectuat în urmă cu un an.