Vremea posomorâtă și temperaturile scăzute au venit timpuriu în acest an, iar mii de chișinăuieni stau în apartamente reci
Social 10 octombrie 2025, 15:37 | 1214

Vremea ploioasă și temperaturile scăzute au venit timpuriu în acest an, iar mii de chișinăuieni stau în apartamente reci. Deși sezonul de încălzire a fost declarat deschis în urmă cu o săptămână, până astăzi doar 3,6% dintre blocurile de locuințe sunt conectate la agentul termic. Unii oameni vor căldură în apartamente cât mai curând, iar alții se tem de tarife mari pentru energia termică.

Alții sunt dispuși însă să plătească mai mult, doar să nu mai tremure de frig în propriile locuințe.

Conform datelor oferite de Termoelectrica, la ziua de 10 octombrie sunt conectate la agentul termic 388 de edificii din capitală. Printre acestea - 131 din 145 de grădinițe, 38 din 164 de școli și licee, 18 din 77 de instituții medicale, 102 din 2.827 de blocuri de locuințe, 15 case și 84 de sedii ale agenților economici.

Miercuri, 8 octombrie, ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, a anunțat că autoritățile sunt la ultima etapă de pregătire a detaliilor tehnice pentru lansarea noului sezon al programului de compensații la căldură.

Opinia ta contează. Comentează!