Ultimul adjunct al procurorului general suspendat și-a anunțat astăzi demisia
Justiţie 18 octombrie 2021, 19:52 | 848

Toți adjuncții procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, au fost fie suspendați, fie au demisionat. Ultimul - Mircea Roșioru - și-a anunțat astăzi demisia.

Cererea a fost prezentată astăzi și a intrat deja în procedură de examinare. Deocamdată nu a fost emis un ordin prin care să fie acceptată demisia. În cerere sunt invocate „motive personale”. Mircea Roșioru a anunțat că pleacă pentru a face o schimbare. Totuși, acesta a spus că nu știe cu ce se va ocupa după ce îi va fi acceptată cererea de demisie. Procurorul adjunct a demisionat după ce, pe 11 octombrie, a renunțat la funcție un alt adjunct al procurorului general, Iurie Perevoznic. Ruslan Popov, care avea aceiași funcție, este acum suspendat și se află în arest la domiciliu. El este cercetat într-un dosar pentru îmbogățire ilicită. Cererea de demisie a lui Mircea Roșioru urmează a fi semnată de Dumitru Robu.

Opinia ta contează. Comentează!