Judecătorul CSJ Oleg Sternioală a fost reținut pentru 72 de ore
Social 4 noiembrie 2019, 22:02 | 4663

Judecătorul Curții Supreme de Justiție Oleg Sternioală a fost reținut pentru 72 de ore.

Procurorii anticorupție, în comun cu ofițerii CNA, au desfășurat pe parcursul zilei de astăzi percheziții în casa şi la locul de muncă al judecătorului. Operațiunea a avut loc după ce Consiliului Superior al Magistraturii, întrunit într-o ședință extraordinară, a aprobat solicitarea procurorului general privind reținerea, aducerea silită, percheziționarea și arestarea lui Sternioală. El este cercetat într-o cauză penală pornită pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari. Temei pentru începerea urmării penale au servit investigațiile jurnalistice referitoare la averea lui Oleg Sternioală, materialele analizei operaționale și raportul de autosesizare al procurorului. Verificările premergătoare anchetei arată că judecătorul CSJ a acumulat împreună cu membrii familiei sale, venituri de aproximativ 7 milioane de lei (pe parcursul unei perioade de referință). În aceeași perioadă, Oleg Sternioală împreună cu membrii familiei sale a cumpărat bunuri de lux de circa 13,8 milioane de lei. După 5 ore, timp în care au avut loc percheziții în biroul și casa judecătorului în prezența sa, Oleg Sternioală a fost adus la CNA. El a luat-o însă la fugă când a văzut echipa noastră de filmare. 

În timp ce în biroul judecătorului Oleg Sternioală erau efectuate perchezții l-am întâlnit pe avocatul Iurie Tabarcea. Acesta a refuzat însă să răspundă la întrebări.

Potrivit procurorilor, Oleg Sternioală a fost reținut pentru 72 de ore, iar ulterior au fost efectuate perchezițiile în prezența sa.

Din datele oferite de Procuratura Anticorupție, bănuiala rezonabilă o constituie diferența de 6,7 milioane de lei dintre veniturile și cheltuielile lui Sternioală, care constituie bunuri ilicite tăinuite. Proveniența și originea lor este deghizată prin transcrierea dreptului de proprietate pe terțe persoane, fapt ce urmează a fi demonstrat în cadrul urmării penale. 

Opinia ta contează. Comentează!