Nicanor Ciochină a făcut astăzi primele declarații în instanță
Nicanor Ciochină, acuzat că a lovit mortal un adolescent de 14 ani și a fugit de la locul accidentului, a făcut astăzi primele declarații în instanță. El zice că în seara tragediei nu s-a deplasat pe strada, unde s-a produs accidentul și că despre cele întâmplate a aflat de la poliție. După ședință, inculpatul a vorbit cu presa.
După două absențe consecutive la ședințe de judecată, Ciochină a declarat joi că pe 20 februarie 2024, când se afla la Chișinău, a fost sunat de soție, care i-a comunicat că acasă a venit poliția. În drum spre Boldurești, el ar fi mers cu viteză excesivă, care a și cauzat accidentul din Codru.
Procurorul a evitat să comenteze declarațiile inculpatului.
ALEXANDRU BOTNARU, procuror de caz: "A început audierea inculpatului și nu s-a terminat din motiv că a expirat termenul ședinței de judecată. Nu am să mă expun asupra declarațiilor făcute de inculpat din motiv că trebuie puse întrebări din partea acuzării cu referire la aceste declarații. Pentru ședința următoare sunt preconizate două ore jumătate pentru a termina audierea inculpatului."
Mama adolescentului decedat nu înțelege de ce Nicanor Ciochină nu a comentat declarațiile lui Ion Andronache, complicele inculpatului.
RAISA CIUREL, mama băiatului decedat: "Multe nu am înțeles din spusele lui Ciochină. Mai mult este ca un basm cu Făt-Frumos și Zmeu, însă aici este un criminal și un martor care l-a ajutat să ascundă crima. După mărturiile date de Andronache, care au fost citite data trecută de domnul procuror, s-a spus mai mult ce a făcut Ciochină pe data de 20 februarie 2024, ceea ce Ciochină astăzi nu a comentat deloc. Acesta s-a întâlnit cu Andronache și ce au pus la cale în acea zi. De unde Andronache a făcut rost de acele numere pentru a face poze? Au fost niște minciuni."
Raisa Ciurel mai spune că speră la o justiție echidistantă.
RAISA CIUREL, mama băiatului decedat: "Se vede că Ciochină astăzi nu a intrat în două ore ca să spună toate minciunile, pentru că le-a lungit și s-a gândit, dar nu a dat niciun răspuns concret. Se gândea cum să facă și cum să le mai spună ca să iasă basma curată, însă cred într-o justiție corectă, cred că se va face dreptate și cred că voi simți mult mai liniștită și voi putea pleca mândră la mormântul fiului meu."
La ședința din 9 decembrie, Ion Andronache, complicele lui Nicanor Ciochină, a refuzat să facă declarații în instanță. Inculpatul a spus că nu-și mai recunoaște declarațiile făcute în prima etapă a anchetei și a refuzat să depună alte mărturii.
Fostul primar al comunei Boldurești, Nicanor Ciochină, este învinuit că pe 19 februarie 2024 a accidentat mortal un băiat de 14 ani și a fugit de la locul faptei. Potrivit Poliției, înainte de a fi prins, acesta ar fi încercat să ascundă urmele accidentului. Mai exact, ar fi înscenat o altă coliziune cu implicarea mașinii deteriorate. Ulterior, polițiștii au reușit să-l rețină pe Andronache, acuzat că a fost complicele fostului primar. Nicanor Ciochină riscă până la șapte ani de închisoare. Acesta pledează nevinovat.








