Beneficiarii furtului de terenuri
O parte din terenurile municipalității dobândite ilegal pe parcursul mai multor ani, în baza unor acte judiciare falsificate și a unor licitații organizate în condiții suspecte, ar fi ajuns în posesia fostului deputat PD Vladimir Andronachi și a persoanelor din anturajul acestuia. Este vorba despre cel puțin 18 loturi de pământ, unul dintre care ar fi fost preluat de compania GRAND OIL SRL, suspectată de asociere cu fostul șef al PD, Vladimir Plahotniuc. Cum anume au fost preluate terenurile, care au fost înțelegerile ascunse și ce spune Procuratura despre lupta hoților de pământ, aflați în continuare.
La finele anului 2015, avocatul Sergiu Goțonoga a fost abordat de omul de încredere al lui Vladimir Andronachi, Anatolie Blonschi, pe care îl cunoștea de pe băncile facultății de drept. Blonschi i-ar fi cerut lui Goțonoga să-i cedeze o fâșie din terenul de pe strada Gheorghe Asachi și totodată să utilizeze hotărârea judecătorească emisă de magistratul Iurie Țurcan, în posesia căreia a intrat Asociația Obștească „Cuvântul de Onoare” în octombrie 2013, pentru a organiza încă o licitație funciară cu terenurile Primăriei Chișinău.
SERGIU GOȚONOGA, avocat: "-În primul rând Blonschi s-a prezentat ca mâna dreaptă al lui Andronachi, dar în ceea ce privește de Plahotniuc la acel moment el spunea „șeful mare”. „Noi știm că tu ai probleme, noi știm că este sechestru, tu trebuie să ne dai acest teren nouă că șeful mare are interes și are nevoie de aceste teren”. Trebuia să plec eventual din țară. Toate dosarele mele penale mi se închid, probleme nu mai am și totul este OK."
Astfel, Oleg Lucanov, unul dintre figuranții în dosarul „Licitații” s-ar fi ocupat de identificarea companiilor pentru participarea la licitația organizată de Iacob Miron pe 13 ianuarie 2016.
DATE PRIVIND OLEG LUCANOV: "Figurant în schema de preluare ilicită a terenurilor Primăriei Chișinău. Pe 20 octombrie 2020 a fost condamnat pentru abuz în serviciu și fals în acte publice în dosarul numit generic „Licitații”."
SERGIU GOȚONOGA, avocat: "- Dar nu a avut loc licitația. Nu vreau să-mi recunosc vina, dar licitația nu a avut loc. Au fost pregătite documentele, Lucanov le-a luat, le-a dus, a venit a doua zi le-a adus semnate și asta e tot. - Ce companii au participat și cui îi erau afiliate? - Profistar, Tehnoserv și Alex Credit, din partea lui Lucanov și încă trei din partea lui Bloschi. Era așa că trei o să câștige, altele trei vor pierde. El a reprezentat companiile Demondplus, Novastalprim SRL și Vladorud."
Ulterior s-a aflat că aceste companii au fost implicate în schema „Metalferos”. Pentru cumpărarea terenurilor, la solicitarea angajaților băncii, Lucanov a trebuit să justifice depuneri masive de numerar, așa că ar fi prezentat la bancă un contract de împrumut fals.
SERGIU GOȚONOGA, avocat: "Nimeni nu și-a pus întrebarea de unde băiatul a venit cu o pungă de cash. Blonschi i-a dat suma de bani în pungă, căci executorul judecătoresc trebuia să achite aceste bunuri procurate. Oleg Lucanov a prezentat un contract de împrumut cu un oarecare Alexandru Șpac. Eu am făcut acest contract de împrumut, dar eu nu știam cine este acea persoană și l-am întrebat pe Oleg cine este acest băiat, la care mi s-a spus să stau liniștit căci el e mort. El era gunoier, a căzut de pe mașină și a murit. Eu le-am spus că e problema lor."
Contactat pentru o reacție, Oleg Lucanov a refuzat să ofere detalii referitor la tranzacție.
OLEG LUCANOV, condamnat în dosarul Licitații: "- Vă sun în legătură cu dosarul „Licitații” în care ați și fost condamnat. - Nu. Cred cu certitudine că nu vom avea o discuție. Nu văd rostul. - Dumneavoastră îl cunoașteți pe Anatolie Blonschi? - Eu cunosc multă lume. De ce telefonați pe numărul de serviciu? - Îl cunoașteți pe Denis Șpac? - Știu și așa persoană. Multe peroane cunosc. Doamnă, haideți să încheiem discuția. - Domnule Lucanov vreau să vă întreb și despre tranzacția.... - Eu nu vreau să vorbesc cu dumneavoastră. Încercați să mă puneți la perete, dar nu vă reușește! - Dumneavoastră ați vândut un teren adjudecat la licitația organizată de Evelina Marianciuc? - Mulțumesc. La revedere!"
Într-un răspuns al Serviciul de Informații și Securitate, se arată însă că beneficiar final al terenurilor adjudecate la licitația funciară menționată mai sus ar fi fostul deputat PD Vladimir Andronachi. Acesta ar fi intrat în posesia a cel puțin 18 terenuri, dobândite ilegal de la municipalitate. Unul dintre aceste loturi ar fi fost preluat de firma GRAND OIL SRL, suspectată de asociere cu fostul șef PD, Vladimir Plahotniuc.
După deteriorarea relațiilor între avocatul Sergiu Goțonoga și oamenii din „grupul Blonschi”, primul a părăsit Republica Moldova. În vara anului 2017, Anatolie Blonschi ar fi mers însă în Italia, acolo unde era refugiat Goțonoga, fapt confirmat într-o înregistrare audio în posesia căreia a intrat Jurnal TV.
SERGIU GOȚONOGA, avocat: "El mi-a spus că a venit personal din numele lui Plahotniuc, că problema a degenerat și a ajuns la el. S-a ajuns la aceea că el preia toate terenurile care sunt, că are nevoie de ele, că o parte trebuie să și le ia Plahotniuc. Eu urma să primesc despăgubiri că am abandonat țara și mi-am petrecut viața peste hotare și toate dosarele penale trebuia încetate."
A.B. Da-s pus pe una responsabil, pe o chestie. Dar șeful m-a mandatat încoace. Eu sunt la indicația lui. Primul am venit, dacă ceva. S.G. Nu știu cine e în ierarhia voastră primul. A.B. De la Plahotniuc. S.G. Plaha ți-o spus să vii încoace să vorbești cu mine? A.B. Da.
Din aceeași înregistrare se înțelege că Blonschi ar fi omul de încredere care acționa în interesul lui Vladimir Andronachi. Acesta își avea rolul de a controla procesele, inclusiv în instanțele de judecată.
S.G. Mai este un consilier al primului care tot ne ține nouă fesul. A.B. Da, ne ajută, una alta... și spun - aista ne-a spus că a ajuns unde a ajuns, a avut întrebări, și Europa, una alta... Dar mâine-poimâine acesta intră într-o dizgrație, de exemplu Vlad al meu… S.G. Andronache ai în vedere? A.B. Da, o să intre într-o dizgrație și noi am belit toți. Înțelegi? E ca un mecanism de ceas. Ea e gata, ea înainte nu se mișcă. Angela n-o mișcă mai departe cu CSJ, cu Consiliul Superior al Magistraturii, ea o mai face hotărîrea ceea mai departe. Noi am promis că o vom promova. Aici deja nu este vorba de bani. Așa că e . Băieții toț. Eu mă tem și că pe tine o să te ajungă.
Din anul 2017, procurorul Alexandru Găină îi ia locul acuzatorului Gheorghe Ciobanu în dosarul „Licitații”. De șapte ani acesta se află la etapa de urmărire penală. După „vizita” sa în Italia, Blonschi a devenit martor în acest dosar. Nu este clar ce calitate procesuală are în acest dosar Andronachi. La fel, nu se cunoaște dacă acesta a fost audiat și ce declarații a dat.
SERGIU GOȚONOGA, avocat: "Eu cred că dosarul nu este transmis în judecată deoarece procurorul Găină pierde controlul asupra dosarului. Acum el este Dumnezeu pe dosar. El decide pe cine sechestrează, la cine vine cu o vizită, cine îl cheamă și pe cine audiază. Dacă transmite în judecată, chestia asta nu e atât de ușoară și nu mai poate manipula dosarul după bunul său plac."
În răspunsul său pentru Jurnal TV, procurorul Găină spune că în prezent, în cadrul urmării penale, se întreprind toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea completă și obiectivă a circumstanțelor cauzei penale.
RĂSPUNSUL PROCURATURII ANTICORUPȚIE: "În special pe parcursul anului 2022 și până în prezent, de către persoanele interesate se întreprind mai multe acțiuni în vederea ridicării sechestrelor de pe terenurile însușite și imobilul înregistrate pe compania „QUBE COSTRUCT SRL”, inclusiv prin manipularea opinie publice, victimizării, discreditării imaginii procurorului de caz și ofițerului de urmărire penală, prin asocierea cu unele persoane investigate de către autoritățile de drept, depunerea plângerilor denigratoare și absolut neîntemeiate."
De partea cealaltă, reprezentantul companiei vizate spune că a depus mai multe plângeri la CSP pentru a reclama acțiunile abuzive ale procurorului de caz.
DECLARAȚIILE REPREZENTANTULUI „QUBE COSTRUCT SRL”: "Toate acțiunile inițiate de reprezentanții companiei sunt în strictă conformitate cu legislația în vigoare, ceea ce nu putem spune despre instituțiile de anchetă și despre procurorul de caz. Caracterul fabricat al învinuirii slujește intereselor criminale ale unor persoane dubioase care beneficiază de protecția procurorului de caz. Procurorul este cel care manipulează opina publică."
Atât Anatolie Blonschi, cât și fostul deputat PD Vladimir Andronachi, au fost inabordabili pentru a beneficia de dreptul la replică.








