Jurnalul Săptămânii, 5 Octombrie

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente. Abordări obiective pe subiectele sociale de rezonanță națională și din afara țării.

De ziua profesorului vă spunem povestea unei femei, care și-a dedicat mai bine de jumătate de viață educației copiilor. La 78 de ani, Raisa Martalog continuă încă să le predea elevilor biologie. A pregătit cinci generații de școlari, iar pe unii dintre ei femeia îi întâlnește și acum în stradă. Toți își aduc aminte cu drag de doamna învățătoare.

Tot mai multe persoane merg la medicul de familie cu simptome de gripă sau răceală. „Trebuie să pregătim sistemul imunitar pentru „întâlnirea” cu virozele”, spun specialiștii. Dacă boala nu este tratată la timp, aceasta poate provoca mai multe complicații. În stradă, mulți oameni ne-au spus că știu cum să se protejeze.

Peste șase mii de familii aflate în dificultate vor primi, în această toamnă, vouchere pentru procurarea electrocasnicelor. Cu ajutorul acestora, beneficiarii își vor putea lua produse noi în schimbul celor vechi, la magazinele specializate. Până acum, timp de trei ani, aproape 40 de mii de vouchere au fost valorificate de familii, care s-au ales cu electrocasnice noi, eficiente din punct de vedere energetic.

Jurnalul Săptămânii, 29 Noiembrie

30 noiembrie 2025, 18:58

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Jurnalul Săptămânii, 22 Noiembrie

23 noiembrie 2025, 18:18

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Jurnalul Săptămânii, 15 Noiembrie

17 noiembrie 2025, 21:57

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Într-o lume tot mai interconectată, independența nu înseamnă izolare, ci capacitatea de a decide liber asupra propriului viitor

12 noiembrie 2025, 21:06

Într-o lume tot mai interconectată, independența nu înseamnă izolare, ci capacitatea...

Jurnalul Săptămânii, 8 Noiembrie

9 noiembrie 2025, 20:10

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Ziua alegerilor nu este finalul unui exercițiu democratic, ci începutul

12 noiembrie 2025, 21:02

Ziua alegerilor nu este finalul unui exercițiu democratic, ci începutul. Implicarea...

Jurnalul Săptămânii, 1 Noiembrie

3 noiembrie 2025, 12:13

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

În spațiul public se vehiculează adesea ideea că integrarea europeană ar distruge tradițiile și valorile naționale

12 noiembrie 2025, 20:56

În spațiul public se vehiculează adesea ideea că integrarea europeană ar distruge...

Jurnalul Săptămânii, 25 Octombrie

26 octombrie 2025, 20:25

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Opinia ta contează. Comentează!