Plahotniuc, cu interdicție în SUA
Politic 13 ianuarie 2020, 19:27 | 1715

Fostul șef al PD, Vladimir Plahotniuc, soția și cei doi copii ai săi au interdicție de intrare în Statele Unite ale Americii.

Anunțul a fost făcut de secretarul de stat Mike Pompeo. Într-o postare pe twitter, el a scris, cităm - ”Astăzi îl desemnăm pe fostul oficial și oligarh moldovean Vladimir Plahotniuc implicat în acte semnificative de corupție, care au subminat statul de drept și au compromis grav independența instituțiilor democratice în Republica Moldova. În baza legislației americane, interdicția este impusă prin așa-numita „desemnare” a unei persoane de către Secretarul de stat într-o declarație publică sau privată. Aceasta se aplică oficialităților unui guvern străin despre care Secretarul de stat are informații „credibile” că ar fi implicate în fapte serioase de corupție. Astfel, Plahotniuc și membrii apropiați ai familiei lui devin neeligibili pentru obținerea vizelor de intrare pe teritoriul Statelor Unite. Este vorba despre soția lui Plahotniuc, Oxana Childescu, fiul său Timofei Plahotniuc și copilul său minor. În document se mai spune că ”acțiunea de astăzi trimite un puternic semnal că Statele Unite nu tolerează corupția și se solidarizează cu poporul Republicii Moldova în lupta contra acesteia”. 

Opinia ta contează. Comentează!