CSJ a admis cerea depusă de avocatul Platformei DA cu privire la sesizarea Curții Constituționale
Justiţie 14 iunie 2021, 19:31 | 559

Curtea Supremă de Justiție a suspendat examinarea contestației în privința hotărârii Curții de Apel ce vizează cele trei secții de votare pe care CEC intenționează să le deschidă în stânga Nistrului. Magistrații CSJ au cerut Curții Constituționale să se expună.

Astfel, judecătorii CSJ au admis cerea depusă de avocatul Platformei DA cu privire la sesizarea Curții Constituționale. Platforma DA a contestat în instanță decizia CEC prin care s-a decis creșterea numărului de secții în regiunea transnistreană până la 44, două secții urmând a fi deschise pe teritoriul controlat de autoritățile separatiste. Cazul a ajuns în justiție după ce Serviciul de Informații și Securitate a avertizat asupra unor riscuri de securitate și a comunicat că CEC nu a consultat Serviciul înainte să ia această decizie.

Opinia ta contează. Comentează!