Protest de amploare în Kiev; Foști militari ucraineni au încercat să pătrundă în Rada Supremă
Externe 14 iulie 2021, 17:35 | 664

Revoltă în orașul Kiev! Câteva sute de poliţişti pensionari au încercat să ia astăzi cu asalt clădirea Radei Supreme, cerând creşterea pensiilor. Manifestaţia a avut loc a doua zi după demisia neaşteptată a ministrului de interne Arsen Avakov, care deţinea această funcţie din 2014. Protestatarii au rupt bariera de protecție și au încercat să intre în cădirea Parlamentului, unde era ședință în plen, dar au fost blocați de polițiști.

Foştii poliţişti au reuşit să treacă de barierele din exteriorul clădirii în care legislatorii erau reuniţi în sesiune şi s-au apropiat de intrare, dar au fost în cele din urmă respinşi de gărzi. Ulterior, protestatarii au blocat o stradă şi au pichetat o clădire guvernamentală.

Poliția a folosit gaze lacrimogene, după care au urmat confruntări. Ulterior, protestatarii au blocat două străzi principale din Kiev, unde se află sediile Parlamentului și al Guvernului. În zonă s-au format ambuteiaje kilometrice. Ministrul demisionar nu a prezentat explicaţii în scrisoarea de demisie depusă marţi seara, iar biroul preşedintelui Vladimir Zelenski şi un purtător de cuvânt al lui Avakov au refuzat să comenteze. Arsen Avakov, de 57 de ani, deţinea acest post de la revoluţia pro-europeană din piaţa Maidan din 2014, un record de longevitate în pofida mai multor scandaluri în centrul cărora s-a aflat. O sursă apropiată de Avakov a declarat pentru France Presse că este posibil ca decizia să fi fost luată la cererea lui Zelenski. Fost om de afaceri foarte bogat, Arsen Avakov este singurul ministru care şi-a păstrat postul şi după alegerea, în 2019, a lui Vladimir Zelenski în fruntea ţării. Pe lângă poliţie, Arsen Avakov controla garda naţională, poliţia de frontieră şi serviciile de salvare. Opoziţia şi apărătorii drepturilor omului i-au cerut în mai multe rânduri demisia, pentru că a fost implicat în mai multe scandaluri, fiind acuzat în special de corupţie şi că a închis ochii la numeroase abuzuri ale forţelor de ordine, ceea ce el a negat mereu, scrie Agerpres.

Opinia ta contează. Comentează!