Procurorii cer ca președintele organizației teritoriale Sângerei să fie arestat preventiv
Justiţie 8 aprilie 2021, 19:45 | 2214

Procurorii cer ca președintele organizației teritoriale al formațiunii politice PACE din Sângerei, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Se întâmplă după ce acum două zile, acesta l-a stropit cu verde de briliant pe vicepreședintele raionului pentru că s-ar fi vaccinat de rând cu medicii.

Victima s-a ales cu arsuri de gradul întâi și doi la ambii ochi și este internată în spital. Ieri făptașul a fost reținut și audiat de procurori, iar astăzi un alt participant a fost audiat în calitate de bănuit. Alți doi membri ai formațiunii PACE nu s-au prezentat la audieri. Unul dintre ei s-ar fi îmbolnăvit subit și ar fi fost internat în spital, spun cei de la procuratură. Cât despre cel de-al doilea nu există informații.

Opinia ta contează. Comentează!