Lista medicamentelor compensate pentru pacienții cu diabet zaharat de tip 2 va fi extinsă prin includerea unui nou produs
Persoanele care suferă de diabet zaharat, hipertensiune arterială sau afecțiuni ce necesită tratament anticoagulant vor avea acces, de la începutul anului viitor, la trei noi denumiri comune internaționale. Acestea vor fi incluse în lista medicamentelor compensate din fondurile de asigurare obligatorie, informează Ministerul Sănătății.
Lista medicamentelor compensate pentru pacienții cu diabet zaharat de tip 2 va fi extinsă prin includerea unui nou produs. Este vorba de combinația Sitagliptinum și Metforminum, care va beneficia de compensare parțială. Acest medicament contribuie la menținerea glicemiei în limite normale și la reducerea riscului de complicații, urmând să fie accesibil pentru aproximativ opt mii de pacienți.
Pentru bolnavii cu hipertensiune arterială va fi introdus un preparat combinat nou, ce reunește Valsartanum de 160 miligrame și Hydrochlorothiazidum de 12,5 miligrame. Această formulă ajută la o mai bună respectare a schemei terapeutice și la un control eficient al tensiunii arteriale. Două denumiri comerciale vor fi disponibile gratuit pentru pacienți.
De asemenea, Apixabanum în dozele de 2,5 miligrame și 5 miligrame a fost inclus în lista medicamentelor compensate, tot cu compensare parțială. Acest anticoagulant modern previne formarea cheagurilor de sânge și este recomandat persoanelor care urmează intervenții de protezare a șoldului sau genunchiului.
Anual, aproximativ 1 600 de persoane vor beneficia de acest tratament, pentru care vor fi alocate circa 4,7 milioane de lei din fondurile asigurării medicale obligatorii.








