„One Battle After Another” a cucerit Gala premiilor Oscar 2026, cu șase premii
Monden 16 martie 2026, 20:12 | 73

„One Battle After Another” a obținut premiul Oscar pentru cel mai bun film. La cea de-a 98-a ediție a Academiei Americane de Arte și Științe Cinematografice, pelicula cu Leonardo Di Caprio în rolul principal s-a învrednicit în total de șase trofee. La rândul său, „Sinners”, filmul cu cele mai multe nominalizări, a luat doar patru premii, inclusiv pentru cel mai bun actor, cu Michael B. Jordan în rolul principal. Producția „Frankenstein” s-a ales cu trei trofee, în timp ce „Mr. Nobody Against Putin” a fost desemnat cel mai bun documentar.

„One Battle After Another” a cucerit Gala premiilor Oscar 2026, cu șase premii. Pelicula reprezintă o adaptare a romanului „Vineland”, scris în 1990 de autorul american Thomas Pynchon.

Regizorul Paul Thomas Anderson a luat premiul pentru „One Battle After Another”.

Jessie Buckley a fost desemnată cea mai bună actriță în rol principal, într-o competiție în care le-a învins pe Rose Byrne, Kate Hudson, Renate Reinsve și Emma Stone.

JESSIE BUCKLEY, cea mai bună actriţă în rol principal: "- Wow! Vă mulțumesc mult! Asta e ceva... Le mulțumesc mult femeilor lângă care stau. Sunt inspirată de inima voastră și vreau să lucrez cu fiecare dintre voi."

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal a fost revendicat de Michael B. Jordan, Timothée Chalamet, Leonardo DiCaprio, Ethan Hawke și Wagner Moura.

MICHAEL B. JORDAN, cel mai bun actor în rol principal: "Vă mulțumesc tuturor din această sală și tuturor de acasă, pentru că m-ați susținut de-a lungul carierei. Simt asta, știu că vă doriți să mă descurc bine și vreau să fac asta pentru că ați pariat pentru mine. Vă mulțumesc pentru că ați continuat să credeți în mine."

„Mr. Nobody Against Putin”, care a câștigat la categoria cel mai bun documentar, arată istoria unui tânăr profesor din Rusia, care opune rezistență tăcută războiului dus de Kremlin împotriva Ucrainei. Regizată de David Borenstein și profesorul Pavel Talankin, lucrarea arată cum se schimbă după război realitatea din școala din Karabaș, un oraș minier sărac din Munții Ural.

Filmul folosește imagini filmate de Talankin pe parcursul a doi ani, pentru a arăta modul în care guvernul rus și regimul președintelui Vladimir Putin îndoctrinează elevii cu mesaje prorăzboi. Filmul a luat și premiul BAFTA, la Londra, în februarie.

Opinia ta contează. Comentează!