Organizația Mondială a Sănătății solicită un moratoriu pentru rapeluri cel puțin până la sfârșitul lunii septembrie
Externe 5 august 2021, 17:30 | 268

Organizația Mondială a Sănătății cere amânarea imunizării cu a treia doză de vaccin, pentru a oferi posibilitate și statelor care și-au imunizat mai puțin de 10% din cetățeni, să poată demara campanii mai ample de vaccinare. Demersul îi aparține directorului OMS, care a mai spus că unele țări deja au folosit prea mult vaccin din rezerva globală.

Organizația Mondială a Sănătății insistă asupra unui moratoriu asupra rapelurilor cel puțin până la sfârșitul lunii septembrie. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este necesar ca marile companii care controlează aprovizionarea globală cu vaccinuri să vrea să coopereze, a spus oficialul în cadrul unei conferințe de presă. Solicitarea șefului OMS vine în contextul în care mai multe țări au început deja imunizarea cu a treia doză de vaccin, în contextul creșterii numărului de infectări. Asta se întâmplă în timp ce alte țări au acces extrem de limitat la serurile anti-COVID.

Israelul a început deja vaccinarea cu a treia doză de Pfizer pentru persoanele trecute de 60 de ani. Ungaria a anunțat luni că a început programările pentru a treia doză de vaccin, fiind prima țară din Uniunea Europeană. Cei eligibili vor putea să-și administreze a treia doză la o distanță de peste 5 luni după a doua. De asemenea, Statele Unite iau în calcul administrarea celei de-a treia doze persoanelor care urmează tratamente ori au patologii ce afectează sistemul imunitar.

Compania Pfizer a anunţat, la finalul lunii iulie, că o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 poate crește esențial protecţia împotriva variantei Delta a coronavirusului, comparativ cu schema de vaccinare cu două doze. Conform noilor date, o a treia doză de vaccin produce de 5 ori mai mulți anticorpi împotriva variantei Delta la persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani şi de peste 11 ori mai mulţi anticorpi la persoanele din grupa de vârstă 65-85 de ani, comparativ cu nivelul anticorpilor creaţi după a doua doză.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE