Procuratura Generală a scos sechestrul de pe bunurile imobile ce aparțin fostului director al „Metalferos”
Moldova riscă să piardă miliarde! Președintele Asociației Patronale a Metalelor, Valentin Eșanu, a anunțat astăzi că Procuratura Generală a scos sechestrul de pe bunurile imobile ce aparțin fostului director al întreprinderii „Metalferos”, Alexei Țâmbrovschi, anunțat în căutare. Purtătoarea de cuvânt a Procuraturii a confirmat ridicarea sechestrului, motivând că procurorii au ajuns la concluzia că bunurile respective nu fac obiectul infracțiunii în cadrul dosarului „Metalferos”.
VALENTIN EȘANU, președintele Asociației Patronale a Metalelor: "Am primit o informație că procurorii împreună cu regimul Plahotniuc-Andronachi de urgență scot de sub sechestru toate bunurile din dosarul „Metalferos”. Asta înseamnă că acest hotel de pe strada pietonală, care aparține lui Alexei Țâmbrovschi, care valorează sute de milioane de lei chiar azi poate fi înregistrat pe o altă persoană ori poate fi gajat. Rugămintea mea către instituțiile statului este să intervină de urgență, ca procuratura să nu poată scoate sechestrul de pe hotelul acesta, ca să nu fie vândut."
Omul de afaceri susține că, în timpul apropiat, urmează a fi ridicate sechestrele de pe bunurile ce aparțin lui Iurie Cecan, Vladimir Andronachi și Vladimir Plahotniuc.
VALENTIN EȘANU, președintele Asociației Patronale a Metalelor: "Rog SIS, Parlamentul, Președinția, și Comisia de securitate națională să intervină de urgență ca să oprească aceste fărădelegi. Dacă sunt scoase sechestrele, Moldova pierde miliarde de lei. Sunt unicele bunuri care mai pot fi recuperate."
Ofițerul de presă al Procuraturii Generale, Maria Vieru, ne-a spus că bunurile au fost sechestrate neîntemeiat.
REACȚIA PROCURATURII GENERALE PENTRU JURNAL TV: "În rezultatul examinării plângerii depuse de două persoane terțe, care nu au statut de urmărit penal, Procuratura a decis anularea sechestrelor aplicate anterior atât pe bunurile acestora, cât și ale unei companii care la fel nu are statut de urmărit penal. Decizia a fost luată după ce s-a ajuns la concluzia că bunurile respective nu fac obiectul infracțiunii investigate în cadrul dosarului „Metalferos”. Prin urmare, Procuratura a anulat ca neîntemeiată aplicarea sechestrului pe bunurile persoanelor terțe, care, potrivit legii, nu puteau fi puse sub sechestru."
Alexei Ţimbrovski, care a condus SA „Metalferos” timp de cinci ani, a demisionat la începutul lunii august 2019. Pe parcursul anilor, întreprinderea a fost subiectul mai multor investigații jurnalistice vizând evaziunea fiscală și spălarea de bani.








