Cazul de la Măgdăcești, care a zguduit Republica Moldova, este un exemplu al felului falimentar în care funcționează instituțiile statului într-un domeniu atât de sensibil precum este cel al violenței în familie. Fenomen al violenței atât de răspândit în Republica Moldova, dar despre care se vorbește atât de puțin. Pentru că, nu-i așa?, noi suntem țara aia care a livrat absolut penibilele zicale „dacă nu mă bate nu mă iubește” sau „femeia nebătută e precum casa nemăturată”. Care se pare însă că sunt valabile nu doar pentru agresori, ci și pentru unele instituții ale statutului care tocmai că trebuie să lupte cu ei. Sau cel puțin pentru unii dintre angajații acestor instituții.

Pentru că, femeia ucisă la Magdăcești a depus prima plângere împotriva individului cu care avea trei copii încă în decembrie 2025. O plângere depusă la poliție, care reclama o situație extrem de gravă de abuz inclusiv împotriva fetelor din familie și care însă a fost ignorată jumătate din an, până pe 16 iulie 2026, când abia a fost impusă o ordonanță de protecție. Așadar, mai bine de jumătate de an de calvar în care victima a fost nevoită să trăiască sub același acoperiș cu abuzatorul.

Dar chiar și acea ordonanță nu a ajutat la nimic, pentru că abuzatorul a încălcat-o din nou, și abia peste mai bine de o lună, la sfârșit de august, acestuia i-a fost aplicată o brățară de monitorizare, care ar fi trebuit să semnalizeze non-stop locația în care se afla individul și, mai important, să avertizeze Inspectoratul Național de Probațiune în cazul în care agresorul se apropie la mai puțin de 300 de metri de victimă.

Dar să vezi „minune”. Minune moldovenească, desigur. Pentru că acea brățara, care se presupune că ar fi fost aplicată încă la 25 august, n-a funcționat practic deloc. Ba mai mult chiar, individul a fost liber să părăsească țara o zi mai târziu, pe 26 august. Iar pe 31 august s-a întors la domiciliul soției pe care a ucis-o, apoi sinucigându-se și el. Fără ca brățara de monitorizare să fie asupra sa sau măcar să fie găsită până acum.

Așadar, o tragedie care ușor putea fi evitată dacă instituțiile statului și-ar fi făcut treaba. Și nu neapărat în iulie sau august 2026. Și nici măcar în decembrie 2025, când a fost depusă prima plângere. Ci inclusiv mult mai devreme, în anii lungi și dificili în care femeia și familia sa a fost abuzată.

Ieri și-a depus demisia șeful Inspectoratului Național de Probațiune, aflat în fruntea instituției în ultimii 2 ani. Este însă mult prea puțin. În acest caz este nevoie de dosare penale și ani de pușcărie pentru cei care au asistat pasivi la producerea unei asemenea tragedii.

Este clar nevoie de schimbări drastice de abordare în asemenea situații. De echipamente tehnice moderne, de colaborare mult mai eficientă între instituții, dar în primul rând de mult mai multă responsabilitate din partea celor care trebuie să protejeze victimile. Pentru că să ignori practic o săptămână lipsa semnalului de pe o brățară de monitorizare, fără a avertiza măcar poliția, este o crimă. Una care putea fi ușor evitată dacă cei vinovați aveau pregătirea, responsabilitatea și nu în ultimul rând moralitatea necesară unei asemenea funcții.

Este, desigur, nevoie și de mult mai multă educație în societate. Care să înceapă de pe băncile școlilor, acolo unde copiii trebuie să înțeleagă de mici că asemenea practici sunt inadmisibile și inacceptabile într-o societate.

Tragedia de la Măgdăcești reprezintă un eșec al acestui stat. La fel ca și cea de la Hîncești, de la începutul acestui an. Și altele, despre care din păcate societatea nici nu mai ajunge să audă. Un nou eșec care slăbește și mai mult încrederea în instituții. O problemă gravă, pe care acest stat trebuie s-o conștientizeze și în sfârșit să depună toată eforturile necesare pentru a nu a mai admite repetarea sa.