Jurnalul Săptămânii, 21 Ianuarie

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente. Abordări obiective pe subiectele sociale de rezonanță națională și din afara țării.

Alegerile locale din acest an vor costa în jur de 178 de milioane de lei. Suma a fost enunțată de președintele Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman. Șefa CEC spune că deși în Republica Moldova ar putea fi prelungită starea de urgență, acest lucru nu împiedică desfășurarea scrutinului, pentru că poate fi aplicată o excepție de la norma legală.

Imaginați-vă cum ar fi să trăiți într-un sat uitat de lume, fără cabinet medical, grădiniță sau școală. Acolo, unde magazinul lucrează o oră pe zi, iar pentru a putea vorbi la telefonul mobil trebuie să urci în cel mai înalt copac. Pare incredibil într-o eră a tehnologiilor și, totuși, se întâmplă în localitatea Unteni. Cum se descurcă oamenii de acolo, vedeți în reportajul ce urmează.

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au coborât la cel mai redus nivel de după septembrie 2021, în condiţiile unei ierni blânde și a faptului că statele europene au rezervele de gaze aproape pline. Este însă puțin probabil ca acest lucru să reducă din facturile consumatorilor din Republica Moldova, or guvernul a achiziționat deja volume de gaze suficiente pentru întreaga iarnă, la prețuri mai mari decât cele de acum. // Și în loc să-și consolideze forțele pentru binele poporului, aleșii găsesc în criza energetică motive de ceartă. Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a criticat Guvernul și a întrebat decidenții - de ce nu sunt revizuite tarifele? În replică, ministrul Infrastructurii, Andrei Spânu, i-a cerut lui Ceban „să reducă tariful pentru călătoria cu troleibuzul, înainte de a se expune pe subiecte din domeniul energetic”.

Opinia ta contează. Comentează!