Gheorghe Begu riscă patru ani și opt luni de închisoare și o plată de 6,2 milioane de lei în favoarea Marcelei Paladi
Gheorghe Begu, șoferul care se face vinovat de accidentul de pe viaduct, riscă patru ani și opt luni de închisoare și o plată de 6,2 milioane de lei în favoarea Marcelei Paladi, victimă a accidentului. Procurorii mai cer ca lui Begu să îi fie retras dreptul de a mai conduce mijloace de transport. Avocatul lui Begu zice că solicitarea procurorilor e prea dură. Sentința urmează a fi anunțată pe 3 mai.
VEACESLAV BALAN, procuror: "S-a solicitat o pedeapsă în formă de patru ani și opt luni, adică, mai puțin cu o treime de la pedeapsa maximă stabilită de lege, de șapte ani de închisoare. Admiterea acțiunilor civile și încasarea prejudiciului care a fost formulat, înaintată de partea vătămată."
Avocatul Silviu Burlacu susține că pedeapsa cerută de procurori pentru clientul său este ”prea dură”. Avocatul a prezentat în ședința de luni mai multe fotografii și screnshot-uri, care ar demonstra că Gheorghe Begu a încercat repetat să ia legătura cu familia părții vătămate. Cât despre prejudiciul material, de 6,2 milioane de lei, pe care trebuie să-l achite Gheorghe Begu, avocatul a declarat că acesta nu are așa bani, dar se va conforma deciziei instanței.
SILVIU BURLACU, avocatul inculpatului: "Eu consider că este o solicitare prea exagerată, noi am pledat pentru o pedeapsa non-privativă de libertate. Din câte cunosc, clientul meu nu dispune de această sumă, dar ultimul și-a expus disponibilitatea de a o ajuta la maxim."
Tatăl Marcelei Paladi speră că instanța va lua o decizie corectă.
ION PALADI, tatăl victimei: "Acum s-a întors cu fața la Marcela și și-a cerut scuze. Nu-l credem, dar totuși, noi așteptăm dreptate. El spune că la pușcărie acolo e rău, e greu, dar cui îi este bine acum? Marcelei? Că a pierdut lucrul, a pierdut tot. Ei îi este mai bine? Dacă luăm așa, pur și simplu omenește, m-aș duce și aș sta în pușcărie dar să-i vad picioarele, ca un tată ori i-aș da picioarele mele."
”Este lege, să răspundă în baza legii”, a declarat victima accidentului de pe viaduct.
MARCELA PALADI, partea vătămată: "Data trecută și-a cerut iertare, acum a făcut-o pe victima, că va sta închis, condițiile de acolo îi vor lăsa sechestre psiho-emoționale, dar eu rămân pe viață. Dumnealui s-a plâns că a rămas fără job, dar eu am rămas fără job, fără familie, fără nimic. Așteptăm să se facă dreptate, lăsăm în mâinile lor."
Gheorghe Begu a refuzat și de această dată să facă declarații pentru presă.
Accidentul de pe viaduct s-a produs în noaptea de 5 spre 6 februarie curent. Marcela Paladi era pasager într-o mașină implicată într-un alt accident rutier. Tânăra intenționa să pună triunghiul reflectorizant, când a fost lovită în plin de o mașină. În acea noapte, medicii i-au amputat picioarele. Marcela Paladi a fost internată trei săptămâni la Institutul de Medicină Urgentă. Acum continuă recuperarea acasă.
Gheorghe Begu urmează să-și afle sentința pe 3 mai.