Doi polițiști de la IP Dubăsari au ajuns în vizorul ANI urmare a unei investigații Jurnal TV
Justiţie 19 iulie 2021, 20:36 | 1105

Cei doi polițiști din Dubăsari, care au fost subiect de investigație la Jurnal TV, au ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate. Pe numele ofițerilor Ion Țărnă și Alexei Vizdan au fost pornite anchete de control privind averea pe care o dețin, dar nu o declară.

MARIA DASTIC, purtător de cuvânt al Autorității Naționale de Integritate: "Imediat după ce a apărut investigația Jurnal TV, Autoritatea Națională de Integritate s-a autosesizat în data de 28 iunie. A fost timp ca inspectorii de integritate să analizeze toată informația pe care voi ați difuzat-o, iar săptămâna trecută, doi inspectori de integritate au inițiat proceduri de control a averii pe numele celor doi polițiști vizați în investigație. La fel, unul dintre cei doi polițiști este subiectul unei cauze contravenționale, care a fost pornită pentru că acest ar fi ignorat regulile de depunere a declarațiilor de avere și interese, ceea ce înseamnă că riscă sancțiune."

Unul dintre cei doi polițiști, Ion Țărnă, șeful Secției investigarea infracțiunilor din cadrul Inspectoratului din Dubăsari, are în proprietate o parcare subterană de 250 de metri pătrați, evaluată la 174 mii de lei, și un apartament de 67 de metri pătrați, evaluat la peste 690 de mii de lei, pe strada Lev Tolstoi din Chișinău. Potrivit surselor confidențiale, Ion Țărnă mai deține două apartamente în Chișinău, care nu se regăsesc în declarația de avere și interese. Unul s-ar afla pe strada Alba Iulia, iar al doilea - în sectorul Botanica, unde și-a indicat viza de reședință. Tot pe strada Lev Tolstoi, familia Țărnă ar mai deține un spațiu comercial, cu o suprafața de 100 metri pătrați. Împreună cu un om de afaceri din raionul Dubăsari, Ion Țărnă și-ar fi procurat un depozit pe traseul Coșnița-Doroțcaia, la doi kilometri distanță de regiunea separatistă. Noi am obținut fotografii cu acest depozit, în care ar fi stocată marfă de contrabandă. La capitolul ”bunuri mobile”, familia polițistului a indicat două autoturisme - un BMW X4, procurat în 2020, cu 23.000 de euro, și o mașină MAZDA 6, procurată în 2008, cu trei mii de euro. Polițistul ar deține un adevărat parc auto - un Mercedes, un Mitsubisi outlender, un Hyndai Santafe, o Toyota Camry, Toyota Prius, Wolksvagen Jetta și un Audi Q5, iar Țărnă conduce acum un Mercedes E300, cu inițialele afișate. Acesta nu se regăsește în declarația de avere și interese.

Cel de-al doilea polițist vizat în investigația Jurnal TV este Alexei Vizdan, șeful Serviciului investigarea fraudelor economice din cadrul Inspectoratului Dubăsari. El deține două terenuri extravilane în Durlești, evaluate la 1000 de lei, dar și un teren extravilan în raionul Anenii Noi, evaluat la 1615 lei. Familia Vizdan are un apartament de 138 metri pătrați, evaluat la aproape un milion de lei. Potrivit unor surse din cadrul Ministerului de Interne, în ultimii ani de activitate la IP Dubăsari, Alexei Vizdan și-ar fi procurat patru apartamente în Chișinău. Unul se află în sectorul Botanica, două - în sectorul Râșcani și un apartament pe strada Ismail, într-un bloc nou. În acte figurează însă Elena Vizdan, mama comisarului. Chiar dacă polițistul are patru apartamente în Chișinău, el și-a perfectat viza de reședință într-o casă din satul Varnița, Anenii Noi, care nici nu există. Totodată, în declarația de avere și interese, Alexei Vizdan a omis să indice că în anul 2018 a devenit director al societății cu capital limitat IGOLOG LTD, care prestează servicii de asistență a afacerilor. Întreprinderea este înregistrată în zona offshore.

Ambii polițiștii au negat că dețin astfel de averi, însă nu au dorit să comenteze investigația Jurnal TV.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE