Șeful Biroului vamal Centru, Iurie Gorea, și un broker vamal au fost reținuți azi într-un dosar privind coruperea pasivă
Șeful Biroului vamal Centru, Iurie Gorea, și un broker vamal au fost reținuți azi într-un dosar privind coruperea pasivă. Potrivit Centrului Național Anticorupție, cei doi ar fi primit, împreună cu alte persoane, 40 mii de dolari pentru a permite importul unor mărfuri în regiunea transnistreană.
Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii municipiului Bălți au depistat obiecte și documente relevante pentru cauză penală, inclusiv mijloace financiare în diversă valută, ale căror proveniență urmează a fi investigată.
Potrivit datelor preliminare ale anchetei, șeful Biroului vamal Centru și brokerul, împreună cu alte persoane, identitatea cărora nu poate fi dezvăluită, deocamdată, ar fi primit în mai multe tranșe bani pentru facilitarea trecerii mărfurilor peste frontiera Republicii Moldova la importul de mărfuri destinate segmentului transnistrean, dar și pentru omiterea depistării multiplelor încălcări a legislației.
Acțiunile de urmărire penală continuă, sub conducerea procurorilor.








