Rodica Antoci și o angajată a instituției sunt cercetate penal pentru depășirea atribuțiilor de serviciu
Justiţie 1 februarie 2022, 19:38 | 812

Președintele Autorității Naționale de Integritate, Rodica Antoci, a fost recunoscută drept bănuită în cadrul dosarului penal privind depășirea atribuțiilor de serviciu. Rodica Antoci a fost audiată de procurorii anticorupție. Ea nu și-a recunoscut vinovăția și a solicitat termen pentru a se pregăti de alte audieri.

Purtătorul de cuvânt al Procuraturii, Mariana Cherpec, ne-a comunicat că în cadrul procedurii, președintele ANI Rodica Antoci nu a făcut declarații. A solicitat doar timp pentru a se pregăti de audieri.

MARIANA CHERPEC, purtător de cuvânt al Procuraturii Generale: "Legislația procesual penală permite acest lucru și, respectiv, procurorii nu pot sa îi limiteze acest drept procesual. În partea ce ține de angajata ANI, precizăm că, aceasta a fost audiată ieri, 31 ianuarie curent, la solicitarea apărătorului acesteia care pentru ziua de astăzi se află în imposibilitate de a se prezenta. Angajata ANI la fel nu își recunoaște vinovăția în săvârșirea infracțiunii de care este bănuită și a solicitat termen pentru a se pregăti de audieri"

Președintele ANI, Rodica Antoci, și o angajata a instituției sunt cercetate pentru că ar fi achitat servicii în valoare de 29 de mii 570 de lei pentru lucrări de vopsire a automobilelor, deși contractul încheiat între ANI și antreprenor nu includea astfel de servicii.

Într-un alt caz, cele două sunt cercetate pentru că au acționat contrar atribuțiilor de serviciu. Mai exact, acestora nu le-ar fi plăcut cum un antreprenor a efectuat reparația și instalarea ușilor în edificiul ANI. Contrar prevederilor legale, au contractat un alt antreprenor, de la care au cumpărat alte șapte uși în valoare de 97.000 lei.

Opinia ta contează. Comentează!