Transformările propuse în instituțiile care se ocupă de combaterea corupției sunt contestate de experți și opoziția parlamentară
Transformările propuse în instituțiile care se ocupă de combaterea corupției sunt contestate de experți și opoziția parlamentară. Centrul de Resurse Juridice din Moldova cere amânarea votului final asupra proiectului ce extinde atribuțiile CNA și restrânge competențele Procuraturii Anticorupție. Organizația invocă lipsa unei evaluări complete a impactului acestor modificări.
ILIE CHIRTOACĂ, președintele CRJM: "CNA este importantă. Oamenii din CNA sunt profesioniști, dar CNA nu este Procuratură. Conducerea CNA este numită politic, prin Parlament, și nu are aceleași garanții de independență ca și procurorii. Asta nu înseamnă că CNA trebuie demonizat. Dar înseamnă că, atunci când îi dai mai multă putere, ar trebui să te întrebi: ce garanții ai că această putere nu va fi folosită selectiv."
Proiectul extinde atribuțiile CNA la investigarea corupției și infracțiunilor economice, în timp ce le restrânge pe cele ale Procuraturii Anticorupție. Modificările ar viza inclusiv dosarele ce implică șefi de instituții publice, autorități de reglementare și primari ai unor municipii importante. CRJM cere amânarea votului final și solicită o analiză care să argumenteze necesitatea modificărilor. La rândul său, opoziția anunță că nu va vota proiectul, în timp ce PAS așteaptă opinia partenerilor europeni.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Se va uita Comisia peste aceasta opinie și vom vedea cât de mari sunt riscurile. Dar abordarea este următoarea - noi trebuie să investim în instituții care au livrat. (...) Chiar azi am avut un schimb de opinii cu Comisia juridică. Ei au discutat cu Direcția Generală Justiție și au găsit o soluție."
IGOR DODON, liderul PSRM: "Noi nu am susținut acest proiect. Este un nou instrument represiv. Cu ce ocazie să majorăm numărul angajaților în aceste instituții dacă cu 3-4 ani în urmă cu tot atâția angajați instituțiile făceau față Știți de ce? Pentru a merge și a urmări opoziția."
RENATO USATÎI, liderul ”Partidul Nostru”: "Este o problemă despre care am discutat și am solicitat unele păreri de la unii reprezentanți, inclusiv a CNA în care am încredere, nu neapărat să fie actuali, dar pot fi și foști colaboratori. Aștept chiar acum niște răspunsuri, pentru că am nevoie de păreri de la profesioniști."
Proiectul elaborat de Ministerul Justiției a fost votat în prima lectură în 21 mai. Acesta prevede delimitarea competențelor în investigarea infracțiunilor economice și de corupție, oferindu-i CNA un rol mai mare în anchetarea fraudelor ce vizează fonduri externe și ale Uniunii Europene. Documentul mai prevede instituirea unei a treia funcții de adjunct al directorului și posibilitatea ca șeful CNA să dețină un al doilea mandat.








