De Hramul orașului Chișinău, bulevardul Ștefan cel Mare se transformă într-un adevărat festin al gusturilor și al tradițiilor
De Hramul orașului Chișinău, bulevardul Ștefan cel Mare se transformă într-un adevărat festin al gusturilor și al tradițiilor! Mâine, de la ora 13:00, Jurnal TV dă startul celei de-a XIV-a ediții a celebrului show gastronomic, „Poftă Mare, Chișinău!”.
Da, se anunță o sărbătoare pe cinste. De la ora 12 vom fi în direct la Jurnal TV și vom transmite atmosfera din centrul capitalei. Eveninentul începe la ora 13, iar oamenii care vor veni alături de noi, vor fi întâmpinați cu muzică, dansuri și bucate tradiționale. Primăria Chișinău informează că de Hramul orașului, transportul public va activa în regim special. Astfel, se sistează circulația pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul cuprins între străzile Vasile Alecsandri și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, începând de astăzi, ora 22:00, până pe 15 octombrie, ora 05:00, cu redirecționarea traficului pe străzile adiacente. Vă așteptăm mâine alături de noi, la festivalul „Poftă Mare, Chișinău”, care revine în acest an la bucătăria autentică, de acasă!
Festivalul „Poftă Mare, Chișinău” revine în acest an la bucătăria autentică, de acasă!
GABI MARCU, producător general Jurnal TV: "La cea de-a 14-a ediție, ne-am gândit împreună cu echipa că vrem să invităm oamenii la unitate, atât chișinăuienii, cât și oaspeții capitalei la unitate. De ce zic asta? Pentru că anul acesta vom găti tradiționala bucătărie moldovenească, mămăliguță cu brânză, cu smântânică și cu tocăniță. Doi bucătari excepționali și ne bucurăm că beneficiem de prezența lor în familia Jurnal TV, Alexandru Comerzan și Andrei Belii, dar lumea îl cunoaște ca Andrei Lazăr. Vor avea grijă ca la ceaune să se mestece, să se pună ingredientele corect."
Echipa Jurnal TV va fi acolo să gătească peste o mie de porții. Pe lângă mâncare gustoasă, oaspeții noștri se vor bucura și de un spectacol pe potrivă.
GABI MARCU, producător general Jurnal TV: "Iar de tot ceea ce înseamnă voia bună, dispoziție, va avea grijă ansamblul de cântece și dansuri populare „Fluieraș”, alături de directorul de concert, maestrul Edgar Ștefăneț. Bineînțeles, Adriana Ochișanu va avea grijă ca noi toți acolo să încingem o horă mare, poate o sârbă, dar poate și o bătută. De aia vă invităm, mâine, ora 13:00, Bulevardul Ștefan cel Mare, intersecție cu strada Vasile Alecsandri, pentru că zona street-food va începe de acolo."
Proiectul „Poftă Mare, Chișinău!” a început în 2011, când Jurnal TV a stabilit un record gastronomic spectaculos: o ciulama uriașă din 300 de kilograme de ciuperci și 150 de kilograme de mămăligă. De atunci, evenimentul a devenit sinonim cu recordurile culinare, inspirate din diferite bucătării ale lumii. Festivalul „Poftă Mare, Chișinău!” e despre oameni, despre tradiții care adună, despre bucuria de a împărți o farfurie și un cântec.
Primăria Chișinău informează că de Hramul orașului, transportul public va activa în regim special. Astfel, se sistează circulația pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul cuprins între străzile Vasile Alecsandri și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, în perioada 13 octombrie, ora 22:00 – 15 octombrie, ora 05:00, cu redirecționarea traficului pe străzile adiacente. De asemenea, va fi sistat transportul la intersecția str. Alexandr Pușkin cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe 14 octombrie, ora 06:00, până pe 15 octombrie, ora 06:00, cu redirecționarea transportului pe străzile adiacente.








