Un grup implicat în facilitarea migrației ilegale a fost destructurat de Poliția de Frontieră
Un grup implicat în facilitarea migrației ilegale a fost destructurat de Poliția de Frontieră. Un membru al rețelei a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Urmează detalii și alte știri pe scurt.
1. Un cetățean străin, de 26 de ani, bănuit de comiterea unui jaf în Chișinău, pe 4 ianuarie, a fost identificat și reținut pe Aeroport înainte de decolarea cursei Chișinău–Istanbul. Procedurile de îmbarcare au fost suspendate temporar pentru clarificarea circumstanțelor. Ulterior, bărbatul a fost escortat și predat Inspectoratului de Poliție Buiucani și a fost reținut pentru 72 de ore.
2. Un bărbat de 40 de ani din Chișinău a fost reținut pentru 72 de ore de polițiștii sectorului Râșcani, fiind bănuit că organiza și întreținea o speluncă pentru consumul de droguri. În cadrul perchezițiilor autorizate la domiciliul acestuia, polițiștii au găsit alți patru bărbați, cu vârste între 30 și 40 de ani, care prezentau semne de consum de substanțe narcotice. Au fost ridicate mai multe dispozitive artizanale pentru consumul drogurilor, transmise ulterior la expertiză. Toate persoanele sunt cercetate conform legii, iar investigațiile continuă.
3. Un camion a derapat din cauza condițiilor de drum, s-a răsturnat și a blocat complet șoseaua. Șoferul a fost transportat la spital. Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 9 ianuarie, în jurul orei 04:00, pe șoseaua Balcani, în preajma comunei Grătiești. Circulația a fost blocată pe ambele benzi, iar la fața locului au intervenit echipaje de poliție și IGSU pentru degajarea carosabilului.
4. O grupare criminală organizată, specializată în migrația ilegală transfrontalieră, a fost destructurată de Poliția de Frontieră în urma unei operațiuni desfășurate la frontiera cu Ucraina. Ancheta a scos la iveală o schemă bine organizată, cu roluri clar stabilite și trasee ilegale de traversare a frontierei. În localitatea Palanca a fost reținut un cetățean ucrainean de 36 de ani, imediat după ce a trecut ilegal frontiera. Acesta ar fi plătit zece mii de dolari pentru serviciile grupării. În același dosar, a fost reținut și un cetățean al Republicii Moldova, de 39 de ani, bănuit că a preluat și transportat migrantul. Bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.








