România îl expulzează pe adjunctul atașatului militar din Ambasada Rusiei la București
Autoritățile române au decis să-l declarare pe adjunctul atașatului militar în cadrul Ambasadei Rusiei la București, Alexey Grișaev, persona non grata pe teritoriul României.
Decizia vine pe fondul unui val de expulzări din țări europene ale unor diplomați ruși. Premierul ceh a anunţat, în urmă cu zece zile că Republica Cehă expulzează 18 membri ai ambasadei Rusiei la Praga ca urmare a bănuielii că serviciile secrete ruse au fost implicate în explozia de la un depozit de muniţii din 2014. La finele săptămânii trecute, cele trei Țări Baltice - Estonia, Letonia şi Lituania - au anunţat că vor expulza în total patru diplomaţi ruşi, în semn de solidaritate cu Republica Cehă.








